Boala care produce retardul psihic la copii

396
Boala care produce retardul psihic la copii - boalacareproduce-1434894695.jpg

Articole de la același autor

Hipotiroidia afectează în principal femeile de vârstă mijlocie și de vârsta a treia, însă oricine poate suferi de această afecțiune

a tiroidei, inclusiv copiii mici și adolescenții. Netratată la timp, boala produce întârzieri în dezvoltare și retard.

Deficitul de iod sau hipotiroidismul congenital este una dintre cele mai periculoase afecțiuni la copii, boală care, dacă nu este tratată la timp, duce la întârzieri în dezvoltare.

"Hipotiroidismul se numără printre cele mai grave afecțiuni pe care atât endocrinologii, cât și pediatrii o întâlnesc la bebeluși. Aceasta reprezintă principala cauză a cretinismului, dar și a întârzierii creșterii staturale a copilului. Părinții trebuie să știe că legea spune că fiecare copil trebuie testat încă din primele zile după naștere, test care identifică toate aceste tulburări endocrine. Astfel, hipertiroidismul congenital ar putea fi prevenit prin screening la nivel național. Orice întârziere a tratamentului îl va costa scump pe copil, mai ales în ceea ce privește gradul de dezvoltare a inteligenței", a explicat dr. Eduard Circo, medic primar endocrinolog în cadrul Spitalului Județean Constanța.

Cum recunoaștem simptomele

Simptomele hipotiroidiei la bebeluși se manifestă prin îngălbenirea pielii și a albului ochilor, deoarece ficatul bebelușului nu mai poate metaboliza o moleculă numită bilirubină, senzația de sufocare și creșterea în dimensiune a limbii.

"Tabloul clinic apare la două, maximum trei luni după naștere, când la sugari se observă o dezvoltare somatică nesatisfăcătoare, întârzierea apariției dentiției și întârzierea închiderii fontanelei anterioare, care poate rămâne deschisă până la 18 luni. Se instalează retardul mintal și apar primele afectări cardiace.

Cu timpul, copiii se confruntă cu incapacitatea de a se hrăni și de a crește normal. Aceștia se mai pot confrunta și cu simptome precum constipație, un tonus muscular scăzut și stare excesivă de somnolență", mai spune medicul.

Ce efecte are tratamentul

Hormonii tiroidieni sintetici pentru substituție nu au efecte secundare sau acestea apar numai dacă sunt supradozate, când produc simptomele hipertiroidismului (tremurături, palpitații, transpirații), caz în care trebuie redusă doza. Așadar, întârzierea tratamentului poate avea efecte dramatice, iar părinții care refuză terapia în cazul copiilor îi supun pe aceștia unor riscuri majore.

"Tratamentul acestor copii este vital în creșterea și dezvoltarea lor normală. Orice întârziere în tratament conduce la efecte dezastruoase, ireversibile, stadiul final de dezvoltare al copiilor fiind până la vârsta de doi ani. Analizele periodice vizează nivelul hormonal, iar acesta trebuie să fie permanent corect, iar corectitudinea depinde de adaptarea dozei de hormoni tiroidieni, doză care este adaptată o dată cu creșterea copilului ca masă corporală.

Mai mult decât atât, primul pas pe care trebuie să îl facă părinții este să ceară ca, la nașterea copilului, să i se efectueze acestuia testul de depistare a hipotiroidismului", a completat medicul. În cadrul Spitalului Județean Constanța, se pot efectua astfel de teste. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3164 secunde