Ce bătăi de cap poate da o injecție prost administrată

28320
Ce bătăi de cap poate da  o injecție prost administrată - fondcebatai-1417708829.jpg

Articole de la același autor

Apărut în cele mai multe cazuri din cauza unei injecții prost administrate, flegmonul, sau infecția localizată subcutanat,

poate crea probleme acelor pacienți cu un sistem imunitar deficitar. Cele mai grave sunt situațiile în care infecția rămâne netratată, se extinde și scapă de sub control.

Când medicamentele administrate pe cale orală nu-și mai fac efectul, medicii recomandă terapia injectabilă, pentru a reduce cât mai rapid inflamațiile. În acest caz, manevrarea incorectă a instru-mentarului medical sau o injecție administrată incorect, poate duce la o infecție destul de puternică.

"Denumită în termeni medicali flegmon, infecția cauzată de un streptococ la administrarea tratamentului injectabil survine într-un timp relativ scurt și mai ales în cazul pacienților cu un sistem de apărare al organismului destul de scăzut. Desigur că există și germeni care produc sau agravează procesul inflamator din cauză că zona înțepată sau tăiată nu este îngrijită corespunzător. Simptomele flegmonului își fac apariția în mai multe etape, care se întind pe parcursul a cel puțin 4-5 zile.

În primul stadiu, zona afectată se poate simți fierbinte și netedă la atingere, iar suprafața pielii devine roșiatică. Ulterior acestei etape, pacientul face febră puternică, are frisoane, o stare generală proastă și inflamația devine acută. Pielea se umflă în zona afectată, adică apare edemul, care produce puroi de culoare gălbui-maronie", a explicat dr. Gherghina Rizea, medic primar medicină de familie.

Cazurile grave ajung pe masa de operație

Tratamentul impus în cazul unei astfel de infecții se realizează în funcție de severitatea acesteia. Pe de altă parte, cazurile grave ajung la chirurgie, infecția fiind prea puternică pentru a fi tratată doar prin antibiotice.

"Când infecția se răspândește pe o zonă mai mare, se poate pune problema unei intervenții chirurgicale cu ajutorul căreia să se îndepărteze țesutul necrozat. De altfel, în cazurile severe, intervenția chirurgicală este inevitabilă, pentru drenarea lichidelor și a puroiului și realizarea lavajului cu soluții antiseptice.

Pe lângă flegmonul postinjectabil, mai putem vorbi de cel preamigdalian, perinefretic și flegmon al spațiului pelvi-subperitoneal", a completat medicul.

Complicațiile acestei infecții pot fi atât locale, manifestate prin necrozarea tendoanelor sau a mușchilor, dar și "regionale", atunci când infecția difuzează către zone mai largi și produc artrite.

Respectarea regulilor de igienă individuală are un mare rol în prevenirea flegmoanelor.

Se recomandă ca după orice rană să se facă dezinfecția locală și să se aplice un pansament curat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Septembrie 2014
Stire din Sănătate : Cât de periculoasă e febra la copii
Luni, 13 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Cum să ne ferim de virusuri
Pagina a fost generata in 0.6428 secunde