Cum îi stimulezi copilului creativitatea și abilitățile de comunicare

1340
9
Cum îi stimulezi copilului creativitatea și abilitățile de comunicare - fonddezvoltarecopiicentrulpsihol-1384709951.jpg

Articole de la același autor

Este cunoscut faptul că orice părinte își dorește pentru copilul lui să reușească în viață, să devină un lider de succes, să aibă atitudine și să comunice eficient cu cei din jurul său. Pentru a ajunge acolo, copilul trebuie să învețe în primul rând cum să facă față momentelor tensionate și reacțiilor negative ale celorlalți. Însă nu toți părinții reușesc să își ghideze copiii în acest sens. Pentru asta, au la dispoziție o serie de cursuri de dezvoltare personală pe care le pot urma și la Constanța. "Emotivitatea și reacția celor din jur determină uneori momente de tensiune și nesiguranță pentru copii. Ca aceste aspecte să se reducă în orice situație, copilul nostru trebuie să acționeze cât mai benefic pentru el și să învețe să comunice tot ce simte și ce gândește în așa fel încât să se facă înțeles", explică psiho-terapeutul Cristina Gemănaru, coordo-natorul Centrului Psihologic "Marea Neagră" din Constanța. Pentru obținerea acestor elemente, specialistul a adus în cadrul centrului, prin intermediul unor cursuri, cele mai noi metode de dez-voltare personală. Astfel, copiii, dar și părinții care își doresc să urmeze aceste cursuri pot învăța de ce respectul influențează comunicarea cu ceilalți sau cum își pot învinge slăbiciunile pentru a deveni mai buni.

Centrul Psihologic "Marea Neagră" organizează cursuri pentru dezvoltarea personală a copiilor și părinților cu ajutorul unor cursuri cunoscute în întreaga lume ce poartă denumirea de "CLEVER CHILDREN" - copii deștepți. "Așadar, toți copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani pot urma cursuri de atitudine, dezvoltare personală și inteligență, cursuri ce îmbină elemente ce dezvoltă atât inteligența cognitivă, adică IQ, dar și un factor important al personalității noastre, inteligența emoțională (EQ).

Cursurile «CLEVER CHILDREN» sunt extrem de benefice pentru orice copil, deoarece vor dezvolta abilitățile de socializare și interacțiune umană, comunicare și limbaj, creativitatea și imaginația, precum și abilitățile de lider și urmăresc creșterea stimei de sine.  Cursurile pregătesc copiii pentru a deveni adulți responsabili, înzestrați cu valori morale și norme de conduită socială", completează specialistul.

Participarea este interactivă

Succesul unui copil se construiește pas cu pas, iar cursurile sunt o etapă importantă pentru reușita oricărui copil. De aceea, ele se vor desfășura într-o manieră elegantă și interactivă, unde copiii vor participa la multe jocuri de rol și vor învăța să comunice clar și concis ceea ce-și doresc, să își dezvolte creativitatea și imaginația, să învețe cum să dețină controlul asupra emoțiilor negative, să gândească fără bariere. Copiii vor participa interactiv la dezvoltarea personală prin cursuri precum NLP - Training for successful Kids - curs de atitudine, comportament și limbaj. Vor învăța să aibă încredere în ei și în potențialul lor prin cursul de gândire Creative Thinking for Kids, unde fiecare copil va fi învățat să găsească soluții în orice situație prin antrenarea gândirii creative.

Vor lua lecții de bune maniere pentru copii, acestea fiind cartea de vizită a viitorului adult educat sau chiar vor parcurge cursul de oratorie Public Speakin Superstar, curs unde aceștia învață să vorbească în fața audienței și să-și stăpânească emoțiile. Părinții vor fi încântați să primească la sfârșitul fiecărui curs un film ce va cuprinde momentele importante ale copilului desfășurate pe parcursul cursului pentru a vedea evoluția și beneficiile. Pe perioada cursului, specialiștii Centrului Psihologic "Marea Neagră" vor determina IQ-ul fiecărui copil, pe baza unor teste psihologice standardizate. 

Comentează știrea

black friday pandora charm
19 noiembrie 2013
black friday pandora charm

Becoming horizontal could become unpleasant and is a riskier choice. black friday pandora charm http://www.web-hosting-report.com/blackfriday/black-friday-pandora-charm.html

cyber monday specials
21 noiembrie 2013
cyber monday specials

Perhaps one working day once you happen to be on the other facet of your fence by no signifies your fault you will get a 2nd appear. cyber monday specials http://www.ohwistha.ca/blackfridaydeals/cyber-monday-specials.html

black friday phone deals 2013
21 noiembrie 2013
black friday phone deals 2013

I understand that American Idol is really a singing talent contest open up to all who would attempt for it. black friday phone deals 2013 http://www.vasarhely.us/blackfridaydeals/black-friday-phone-deals-2013.html

uggs on black friday
1 decembrie 2013
uggs on black friday

The nineteenth century saw a boom in eating plan gurus for instance William Banting, whose surname grew to become a synonym for dieting (as well as created its way in to the Swedish language, where bantar suggests dieting (Foxcroft book is full of such curious details). uggs on black friday http://www.web-hosting-report.com/blackfriday/uggs-on-black-friday.html

uoOYiEkAQuVOBPuukP
28 ianuarie 2014
NvjmlQdBmOrFy

greg.txt;1;3

Xubzkeud
3 martie 2014
HXUjInqvTUxcNfinMYJ

There is no lowers the risk factor., direct payday lenders, [url=http://www.sarahrycroft.co.uk]direct payday lenders[/url], http://www.sarahrycroft.co.uk direct payday lenders, 917,

Pdtxjurw
3 martie 2014
tipTUbCFehzUNWO

Although you may have a bad credit score history, many organizations the loan only comes when the lender web pay, or perhaps $500 ., short term loans, [url=http://instantpaydayloans24h.co.uk/]short term loans[/url], http://instantpaydayloans24h.co.uk/ short term loans, 8DDD,

Pymitjux
4 martie 2014
zddIBhyYquWP

You are having director and they also face the OFT's axe., easy loans, [url=http://www.x10.me.uk/]easy loans[/url], 8-), payday loans direct lender california, [url=http://www.paydayjester.co.uk/]payday loans direct lender california[/url], kukg,

Ncrdisyy
4 martie 2014
AIsLnbPjENvuEAlO

A few processors conversely hold that same are those who go to these loan entities instead of the traditional money lenders., pay day loans, [url=http://www.x10.me.uk/]pay day loans[/url], 8DD,

Articole pe aceeași temă

Joi, 31 Octombrie 2013
Stire din Sănătate : Noi schimbări pentru psiholog
Miercuri, 25 Septembrie 2013
Stire din Sănătate : Comunicarea în cuplu, dincolo de cuvinte…
Pagina a fost generata in 0.7106 secunde