Deplasările ambulanțelor în județ, doar cu ajutorul utilajelor de deszăpezire

177
Deplasările ambulanțelor în județ,  doar cu ajutorul utilajelor de deszăpezire - ambulanta-1483719624.jpg

Articole de la același autor

Din cauza vremii neprielnice, ambulanțele ajung cu mare greutate la bolnavi.

"Am fost solicitați de foarte multe persoane, atât din mediul urban, cât și rural. Problema este că multe drumuri au fost închise, așa că de fiecare dată când suntem apelați prin serviciul 112 și trebuie să ne deplasăm în județ, sunăm la Direcția Regională de Drumuri și Poduri, care ne ajută cu diferite utilaje, care eliberează drumul de zăpadă, pentru ca mașinile noastre să poată ajunge la bolnavi. Foarte greu se ajunge și printre blocuri, acolo unde zăpada nu a prea fost dată la o parte. În plus, din cauza poleiului, am înregistrat deja primele cazuri de fracturi", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), dr. Ionuț Cealera.

Ambulanțierii au intervenit în cazul a două femei gravide, una din Cernavodă și alta din Negru Vodă, pe care le-au dus în siguranță la spital. Serviciul de Ambulanță Județean a răspuns mai multor solicitări la Săcele, pentru un bolnav cu dispnee, la Topraisar și în multe alte localități. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.702 secunde