Ecografia cardiacă, de mare ajutor pentru stabilirea bolilor de inimă

146
Ecografia cardiacă, de mare ajutor pentru stabilirea bolilor de inimă - fond-ecocardiografie-1716313545.jpg

Articole recomandate

Ecografia cardiacă este o tehnică imagistică neinvazivă, neiradiantă, care utilizează ultrasunetele pentru a recompune în timp real imagini în mişcare ale aparatului cardiovascular. Aceasta a devenit o investigaţie obligatorie pentru evaluarea unui pacient cu afecţiune cardiacă, fiind relativ simplu de efectuat.

Medicii susţin că ecografia cardiacă prezintă o serie de avantaje: oferă informaţii despre structura şi funcţia inimii; este lipsită de riscuri, poate fi efectuată la copii şi femei însărcinate; nu necesită o pregătire prealabilă a pacientului. Dezavantajul principal rezidă din faptul că este dependentă de experienţa celui care o efectuează, de calitatea imaginii, adică de calitatea ecocardiografului, de softurile pe care acesta le deţine. În acelaşi timp cu examinarea cardiacă se înregistrează obligatoriu şi traseul electrocardiografic, înaintea efectuării ecografiei se determină valoarea tensiunii arteriale şi a alurii ventriculare, iar aceste valori se notează pe buletinul ecocardiografic.

„Imaginile ecocardiografice se obţin cu ajutorul unui transductor aplicat pe peretele toracic al pacientului prin intermediul unui gel conducător de ultrasunete. Examinarea se poate face în mai multe moduri: M (monodimensional), 2D (bidimensional), 3D (tridimensional), Doppler, în funcţie de performanţa aparatului cu care se lucrează şi se utilizează mai multe ferestre ecografice. Cu ajutorul ecocardiografiei se măsoară dimensiunile cavităţilor cordului, grosimea pereţilor, se constată prezenţa stenozelor sau a regurgitărilor valvulare, se estimează capacitatea de a pompa a inimii, severitatea bolii coronariene, prezenţa anomaliilor congenitale, a tumorilor cardiace, a cheagurilor de sânge la nivelul cardiac. De asemenea, cu ajutorul ecocardiografiei, se evidenţiază prezenţa lichidului între foiţele pericardului, se monitorizează pacienţii care suferă de alte boli care pot da în timp afectare cardiacă şi, nu în ultimul rând, sunt monitorizaţi pacienţii cu proteze valvulare”, a declarat dr. Florian Stoian.

Specialistul a precizat că ecocardiografia este de două feluri: transtoracică şi transesofagiană. Ecografia transesofagiană este necesară atunci când ecografia transtoracică nu reuşeşte să vizualizeze adecvat structurile inimii pentru a putea stabili un diagnostic. Motivele sunt diverse: peretele toracic este atât de gros încât nu poate fi traversat de ultrasunete, plămânul plin cu aer se interpune între peretele toracic şi inimă. Prin urmare, devine necesară o abordare prin care inima să fie privită „din spate”, prin intermediul unui organ vecin, iar acesta este esofagul, cu care inima are un raport strâns. Esofagul este organul ce face legătura între cavitatea bucală şi stomac. Ecografia transesofagiană, în schimb, este un examen care utilizează o mică sondă aflată la capătul unui tub flexibil. Sonda se introduce de către medic prin cavitatea bucală. Examenul poate produce o uşoară neplăcere, o senzaţie de vărsătură, mai ales dacă pacientul nu colaborează adecvat. Disconfortul este similar cu cel determinat de o endoscopie digestivă superioară, dar calitatea imaginilor ecografice obţinute este net superioară celei transtoracice. Aceasta se foloseşte pentru evaluarea dimensiunilor aortei, evaluarea prezenţei cheagurilor de sânge în atriul stâng la pacienţii cu fibrilaţie atrială, evaluarea pacienţilor cu proteze, clarificarea unor diagnostice care nu au putut fi rezolvate prin ecografia transtoracică. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1242 secunde