Febra tifoidă se transmite prin intermediul alimentelor și al apei contaminate

109
Febra tifoidă se transmite prin intermediul alimentelor și al apei contaminate - febratifoida1-1663693819.jpg

Articole de la același autor

Febra tifoidă este o boală infecţioasă care apare în urma contractării bacteriilor Salmonella typhi sau Salmonella paratyphi, cea din urmă provocând forma severă a bolii. În general, agentul patogen se găsește în apa contaminată sau în hrană și se transmite prin consumul lichidelor și al alimentelor contaminate, ca apoi să se răspândească de la bolnavi către persoanele sănătoase. Specialiștii susțin că, pentru a evita infectarea, este necesară respectarea regulilor esenţiale de igienă, cum ar fi spălarea fructelor şi legumelor înainte de consum, apă de băut numai din surse de încredere etc. Din păcate, febra tifoidă are potențial de evoluție severă, ocazional amenințătoare de viață. Ea se transmite prin intermediul alimentelor și apei contaminate de fecale sau urina bolnavilor sau purtătorilor și este contractată în timpul călătoriilor în străinătate. Simptomele acestei afecțiuni includ febră și dureri abdominale. Cele mai frecvente complicații sunt: delirul, perforația intestinală, hemoragie intestinală, hepatită toxică, encefalită și miocardită. Principalele manifestări se referă, însă, la stări de slăbiciune, insomnii, dureri de cap, dureri musculare, tuse uscată, febră, frisoane, transpirații abundente, dureri abdominale, lipsa apetitului, diaree/constipație și nu numai. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3026 secunde