Principalele alimente care pot provoca toxiinfecții

283
Principalele alimente care pot provoca toxiinfecții - toxiinfectii-alimentare-1688902280.jpeg

Articole de la același autor

Multe alimente pe care le consumăm în viața de zi cu zi conțin organisme potențial dăunătoare. Totuși, acestea sunt, de obicei, distruse în timpul preparării termice. Depozitarea inadecvată a alimentelor, dar și igiena necorespunzătoare a mâinilor pot, însă, determina contaminarea și, astfel, apar toxiinfecțiile alimentare.

Principalele alimente susceptibile de a provoca toxiinfecții alimentare sunt carnea, legumele și mezelurile. Carnea crudă de pui, rață și curcan prezintă un risc crescut de a provoca intoxicații, din cauza celor două tipuri de bacterii, anume Campylobacter și Salmonella. Bacteriile contaminează carnea proaspătă de pasăre în timpul sacrificării și pot supraviețui până când sunt distruse în urma prelucrării termice.

De asemenea, legumele precum salata verde, spanacul, varza, țelina și roșiile reprezintă o sursă comună de intoxicații alimentare, mai ales atunci dacă sunt consumate crude. Acestea pot fi contaminate cu bacterii dăunătoare precum E. coli, Salmonella și Listeria.

Totodată, bacteriile Listeria și stafilococul auriu pot contamina, pe parcursul procesării, șunca, parizerul, salamul sau crenvurștii. Contaminarea se poate face prin contactul direct cu carnea crudă contaminată ori din cauza unei igiene precare a personalului sau chiar a echipamentelor din fabrica de procesare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5896 secunde