Concurs Renunțarea la fumat reduce stresul

187

Articole recomandate

De obicei fumătorii susțin că au nevoie de o țigară pentru a se calma, însă un nou studiu realizat în Marea Britanie afirmă contrariul, indicând că nivelul stresului cronic scade la persoanele care se lasă de fumat.
Cercetarea a fost realizată pe 469 de fumători care încearcă să se lase de fumat după ce au fost spitalizați pentru probleme cardiace, potrivit Agerpres. Conform studiului, cei care au rezistat un an fără să fumeze au înregistrat scăderi semnificative ale nivelului de stres cronic, în timp ce nivelul de stres a rămas constant la cei care s-au reapucat de fumat. Studiul a fost realizat de London School of Medicine and Dentistry și a fost publicat în jurnalul Addiction.
"Fumătorii consideră, de multe ori, țigările ca pe un instrument prin care pot scăpa de stres, iar cei care s-au lăsat de fumat, sunt tentați să se reapuce dacă trec printr-un eveniment stresant în viață, pentru a se calma", explică Peter Hajek, unul dintre cercetătorii care au participat la experiment. Cu toate acestea, cercetările arată că nefumătorii înregistrează niveluri mai scăzute de stres cronic decât fumătorii. Teoria susținută de cercetătorii britanici explică faptul că fumatul generează o creștere a nivelului de stres pe termen lung, chiar dacă poate acționa ca un calmant în situații stresante imediate, pe termen scurt.
Există și un prag psihologic al fumătorului care asociază fumatul cu nevoia de a se calma într-o situație stresantă. "Un fumător care consumă un pachet de țigări pe zi are astfel 20 de motive de stres zilnic, resimțite atunci când nivelul nicotinei din organism scade, pe care le depășește prin fumat. Odată ce se lasă de fumat el va avea 20 de motive de stres mai puțin, în fiecare zi", mai susține Peter Hajek.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1727 secunde