Suma"modică" a coplatei ar putea ajunge la zece lei pe zi!

231
Suma
Cuantumul "modic" al coplatei în sănătate ar putea ajunge la 10 lei pe zi, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, Erik de Vrijer, șeful misiunii Fondului Monetar Internațional în România. "FMI nu este expert în sănătate. Dar introducerea sistemului de coplată este o idee bună, pentru schimbarea tipul furnizorului de servicii, că vorbim de spitale, policlinici, dispensare. Sistemul de sănătate este scump, iar consumatorii, pacienții trebuie să aibă alternative. Nu am intrat în detalii referitoare la coplata de 10 lei, dacă este pentru perioadă de o zi sau pentru perioada internării. Eu cred că este pe zi, cel puțin așa am înțeles. Dacă o coplată este foarte mică, măsura introdusă va eșua", a afirmat Erik de Vrijer. Singurii care se pare că nu vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru serviciile medicale ar putea fi copiii, gravidele, pensionarii cu pensii sub 700 de lei și bolnavii incluși în programele de sănătate, dacă nu au venituri din muncă, dar și veteranii de război, după cum precizează Ministerul Sănătății. Coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgență, în ambulatoriu de specialitate, medicina de familie sau în cazul analizelor medicale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3658 secunde