"V-ați lăsa copilul să vă conducă mașina? Atunci nu vă trageți de șireturi cu el!"

Nu există "soluții universale" pentru a crește frumos un copil și nici nu se poate spune "copilul meu are o problemă" fără a admite că, de fapt, întreaga familie are o problemă. Aceste lucruri și multe altele le-au aflat zeci de mămici și tătici din Constanța de la psihologul Irina Petrea, cunoscută mai degrabă ca supernanny. 

A fi părinte se învață dinainte ca bebelușul să vină pe lume, înțelegând propria copilărie, relația cu proprii părinți și chiar urmărind cuplurile cu copiii din jur. De multe ori, însă, acestea nu sunt suficiente. Mămicile din ziua de astăzi simt nevoia de cât mai multă informare, a afirmat Liliana Tudose, educator prenatal în cadrul Bebe Center. Drept pentru care, la sfârșitul săptămânii trecute, organizația Bebe Center, cu sprijinul Spitalului Privat Isis, a organizat un seminar intitulat sugestiv "Educație prin iubire", prilej cu care zeci de mămici și tătici au putut afla de la psihologul Irina Petrea, cunoscută ca Supernanny, cum să fie părinți mai buni.

"Înarmați" cu pixuri, tinerii părinți (dar și viitori, care au vrut să afle din pripă cum să procedeze) și-au notat conștiincioși cele aflate și l-au asaltat cu întrebări pe specialist.

"Orice poveste romantică se încheie cu «s-au căsătorit, au avut un copil sau doi și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți». Nu știm niciodată ce este după fraza aceasta. De fapt, abia acum începe provocarea", și-a început cuvântarea psihologul Irina Petrea.

"Buni sau răi, cu ghilimelele de rigoare, copiii voștri nu au alți părinți. Așa că ce rost are să-ți faci tot felul de procese de conștiință, că nu știi una sau alta, că e mai bine într-un fel sau altul. Se învață de la proprii părinți, ei fiind principalele modele pentru fiecare, de la cuplurile din jur și, cred eu, în ultimul rând, de la specialiști. Multă lume consideră că a fi părinte înseamnă să dispui de un set de tehnici și metode pe care să le aplici precum un meșter cu o trusă de unelte. Nu funcționează așa. Sigur, există niște principii pe care le aplicăm în parenting, dar adecvându-le la copiii pe care-i avem și la tipul de părinți care suntem. Pentru că suntem oameni și nu putem acționa precum niște roboți, nu putem face abstracție de trăirile, stările noastre. În plus, e bine să ne întrebăm dacă noi putem să punem în aplicare o soluție pe care ne-a spus-o cineva, pentru copilul nostru", a afirmat psihologul.

Deși nu există "soluții universale", există o serie de principii de care trebuie să țină cont toți părinții: să-și crească micuții cu demnitate, blândețe și consecvență.

"Cel mai important este să știu să îmbin demnitatea - adică «știu ce fac, sunt sigur pe mine» și acesta este mesajul pe care-l transmit copilului atunci când îi cer ceva" cu blândețe. Blândețe, pentru că nu sunt un ofițer care dă ordine răcanilor, ci sunt un părinte, care pe lângă autoritate are și iubire pentru copilul lui, iar acesta trebuie să știe în permanență că este iubit necondiționat, de un om care știe ce vrea. De asemenea, am nevoie de consecvență, căci dacă astăzi spun una și mâine fac alta, am creat o confuzie totală în capul copilului. De exemplu, a făcut o criză, s-a tăvălit, iar la început îi argumentăm, încercăm să-l convingem că trebuie să se liniștească, apoi țipăm, iar pe urmă îl luăm în brațe. Sunt tot atâtea mesaje diferite într-o singură situație, ce să mai înțeleagă copilul, dacă noi nu înțelegem nimic. Trebuie să știm că noi suntem exemplele cele mai importante pentru copii", a mai atras atenția psihologul Irina Petrea.

Suntem sau nu prieteni cu copiii noștri?

Această întrebare și-o pun mulți părinți și din dorința de a avea o relație cât mai strânsă cu fiii sau fiicele lor, exagerează de multe ori.

"Putem fi prietenoși, dar în niciun caz nu vom fi prietenii lor. Pentru că ei au nevoie, indiferent de vârstă, de părinți, prieteni au și vor mai avea toată viață. Așa că una este stilul prietenos al părintelui, care-și înțelege copilul, emoțiile, temerile lui și-l ajută să-și îndrepte comportamentele, iar alta este stilul părintelui prieten care se trage de șireturi cu propriul copil. Ajuns în această situație, nu mai ai ce să faci cu el și descoperi că, de fapt, el urcă la cârmă. Ați avea curajul să-l lăsați pe copil să conducă mașina? Nu. Tot așa, nu puteți să-l lăsați să facă ce vrea el, este periculos pentru dezvoltarea lui ulterioară", a subliniat specialistul.

Iar discuțiile, care s-au întins pe parcursul a câteva ore, au atins și alte subiecte, atât privind problemele fiecărei vârste, cât și necesitatea jocului copilului cu tatăl. Aceste subiecte le vom dezvolta, însă, în materialele următoare, ce vor fi publicate în ziarul "Cuget Liber".