A început sezonul virozelor. Medicii recomandă evitarea aglomerațiilor și vaccinarea

317
A început sezonul virozelor. Medicii recomandă evitarea aglomerațiilor și vaccinarea - anotimpulvirozelor18380006-1727799685.jpg

Articole de la același autor

Toamna vine cu dureri în gât, tuse și strănuturi. Sunt primele semne ale răcelilor și virozelor, care nu întârzie să apară în acest sezon. Copiii care au intrat pentru prima oară în colectivitate sunt cei mai sensibili, dar și vârstnicii cu boli cronice. O vizită la medicul de familie, încă de la primele simptome, este recomandată pentru prevenirea complicațiilor.


Răcirea bruscă a vremii la mijlocul lui septembrie a adus și un val de viroze, atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
Peste noapte, în fața cabinetelor medicale se adună tot mai mulți pacienți cu semne de răceală.


Și pentru că e mai bine să previi, decât să tratezi, medicii recomandă evitarea aglomerațiilor în această perioadă, dar și cure de vitamina C și D, precum și vaccinarea antigripală și antipneumococică.


La fel de important este ca părinții să nu-și trimită copiii în colectivitate atunci când sunt bolnavi. Se previne astfel și răspândirea virusurilor, dar este grăbită și vindecarea celor mici.


Câteva zile de repaus și îngrijire acasă îi pun pe copii pe picioare, fără tratamente complicate.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3541 secunde