În timp ce, în municipiu, la fiecare parter de bloc găsești câte-un cabinet stomatologic, foarte mulţi constănţeni din mediul rural se plâng că se confruntă cu diverse afecţiuni dentare şi nu au unde să meargă la medic. Acesta este şi motivul pentru care ei ajung destul de târziu la dentist, atunci când, în afară de extracție, nu se mai poate face nimic. Din păcate, deficitul de stomatologi din unele localităţi se acutizează, oamenii fiind nevoiţi să parcurgă, uneori, zeci de kilometri pentru a putea scăpa de durere.
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, instituţia are contract, la acest moment, cu 164 de furnizori pentru acordarea asistenței medicale stomatologice, la care activează 314 medici, din care 50 sunt în mediul rural. „În urban avem 192 de medici fără grad profesional, 39 de medici specialiști, 33 de medici primari. Aceștia au stabilit plafonul în funcție de gradul profesional: 6.000 de lei pentru medicii specialiști, medicii primari primesc cu 20% mai mult, iar cei fără grad profesional mai puțin cu 20% decât medicii specialiști. Cei care aleg să activeze în rural au plafonul majorat cu 50% față de cei care activează în urban, respectându-se și procentele pentru gradele profesionale", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CJAS, Aura Drăgoi.
Deci, cum reiese şi din informaţiile CJAS, la ţară, situația este destul de grea pentru pacienții cu probleme dentare.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Stomatologi din Constanţa, Aureliana Caraiane, clar există un deficit de specialişti în mediul rural. Aceasta a precizat că ea îndrumă mereu studenţii să meargă şi în localităţile de pe raza judeţului, dar nu se duc, în ciuda faptului că cel mai bine şi-ar perfecţiona modul de lucru acolo, pentru că sunt mai mulţi pacienţi, li s-ar adresa mai multă lume, cu patologie variată etc.

„Cred că mulţi nu se duc pentru că li se pare greu, alţii, poate, din comoditate, din dorinţa de a profesa în centrul Constanţei. Apoi, îşi doresc salarii mari din prima. În ceea ce priveşte nivelul lor de pregătire, în ultimii ani, acesta s-a menţinut la Constanţa. Noi nu avem studenţi mulţi. Lucrăm cu puţini tineri. De exemplu, cifra de şcolarizare, în limba română, la Constanţa, este de 50 de studenţi pe an. Acestora li se adaugă 48 de studenţi străini. Un avantaj pentru ei este că, după absolvire, pot profesa imediat, dreptul de liberă practică acordându-se din a doua zi după încheierea studiilor şi susţinerea examenului de licenţă. Acest deficit de medici se poate acoperi, probabil, prin acordarea de facilităţi medicilor, mărirea plafonului, să fie motivaţi să meargă spre mediul rural. Trist este că, din cauza lipsei de medici, foarte des se întâmplă ca oamenii să rămână fără aceste servicii. Este păcat, pentru că medici există, dar cred că şi partea financiară îi opreşte să plece din mediul urban", a declarat Aureliana Caraiane, pentru „Cuget liber”.