Abuz sau incompetență profesională la APIA Constanța! Cine girează fărădelegile? (III)

8280
După ce în edițiile anterioare am prezentat, pe larg, împrejurarea în care societatea „Cuget Liber” a fost declarată câştigătoare pentru atribuirea contractului de închiriere a unui imobil cu destinaţie de sediu pentru APIA Constanţa, în ediția de astăzi, vă vom relata ce s-a întâmplat în momentul în care, practic, ar fi trebuit ca documentul final să fie parafat.

Pentru cei care nu au reușit să citească edițiile anterioare, reamintim că societatea „Cuget Liber” a fost desemnată eligibilă şi câştigătoare, în timp ce un alt ofertant a fost descalificat. Ulterior, reprezentanții „Cuget Liber” au luat de bune intenţiile celor de la APIA Constanţa, care au solicitat diverse modificări în privinţa recompartimentărilor. Cu alte cuvinte, diverse cheltuieli pentru unele investiţii.



Fără să se gândească, nici măcar o clipă, că o instituţie a statului ar putea proceda ca un ţepar de rând, reprezentanţii „Cuget Liber” au deschis larg punga investiţiilor şi au procedat la cumpărarea materialelor şi efectuarea lucrărilor solicitate de APIA Constanţa.

Potrivit corespondenţei, iniţial, semnarea contractului ar fi trebuit să aibă loc în şapte zile de la procedura de atribuire. Cu doar câteva zile înainte, directorul executiv al APIA Constanţa, Dan Burlacu, fără nicio explicaţie, a revenit cu un alt document prin care, practic, transmitea că semnarea contractului se amână pentru data de 24 august. De reţinut, că, în tot acest timp, societatea „Cuget Liber” a continuat să efectueze lucrările solicitate de viitorul chiriaş.

Cu o zi înainte de semnarea contractului, în disprețul legii, același director executiv, Dan Burlacu, transmitea un nou email către Cuget Liber. Mai exact, prin adresa nr. 6852/23.08.2021, se comunica că, „în urma analizării documentației depusă de către S.C. Cuget Liber S.A., în cadrul procedurii de atribuire a contractului de închiriere imobil pentru sediul APIA Constanța, ulterior raportului de atribuire, reprezentanții Compartimentului Juridic Relații cu Publicul au constatat faptul că nu a fost îndeplinită cerința minimă obligatorie prevăzută în caietul de sarcini, respectiv necesitatea avizului și autorizării privind securitatea la incendiu pentru construcțiile cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp, conform H.G. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu”.



APIA taie și spânzură după bunul plac

Aşadar, pe scurt, societatea „Cuget Liber” era informată că nu se poate proceda la încheierea contractului de închiriere și procedura de atribuire a contractului de închiriere a unui imobil cu destinația de sediu APIA Constanța deoarece aceasta se anulează, urmând a fi reluată.

Cu alte cuvinte, APIA Constanţa a declarat o firmă câştigătoare, a semnat mai multe procese-verbale prin care se demonstrează clar că societatea „Cuget Liber” îndeplinea condiţiile iar, ulterior, s-a râzgândit!

La rândul lor, reprezentanţii Cuget Liber susţin că s-a ştiut încă de la început că nu deţin acest aviz deoarece, potrivit legii nu este nevoie de document.



„Precizăm că, în conformitate cu HG 571/2016, imobilul din Constanța Bd. I.C. Brătianu nr. 5, ce are destinația de birouri, nu intră în categoria construcțiilor și amenajărilor care se supun avizării și autorizării privind securitatea la incendiu, aspect confirmat și prin adresa 800517/21.03.2003, ca răspuns la solicitarea noastră pentru avizarea privind securitatea la incendiu. Totodată, prin Anexa nr 1 din HG 571/2016, la litera “e”, este prevăzut că este necesară autorizație privind securitatea la incendiu, pentru sedii ale autorităților publice locale și centrale, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp. Însă, pentru a putea obține această autorizație, este necesar să dovedim că, în imobilul din Bd. I.C. Brătianu nr. 5 își are sediul o autoritate publică, lucru care este posibil abia după semnarea contractului de închiriere pentru sediu APIA”, au explicat reprezentanţii firmei care, la acest moment, se consideră păgubită.

Pe cale de consecinţă, s-a formulat contestaţie în termenul legal, SC Cuget Liber considerând că măsura este abuzivă şi nelegală.
În altă ordine de idei, situația a fost semnalată până la cel mai înalt nivel, mai exact, directorului APIA, nivel central, Adrian  Pintea, ministrului Agriculturii Adrian Oros și premierului Florin Cîțu.  


Rămâne de văzut ce decizii vor lua organele abilitate, însă toate aceste fapte demonstrează, încă o dată, că atunci când este vorba de instituţii publice pentru unii, nimic nu mai contează!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3699 secunde