Ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică ne duce cu gândul la o zicală memorabilă a unui clasic în politica românească. Mai exact, la vorba lui Traian Băsescu. O vorbă spusă cu ani în urmă, atunci când Partid ...
Obligativitatea depunerii declarațiilor de avere de toți bugetarii din România are la bază considerentul de transparență totală iar, în subsidiar, scopul legii vizează și prevenirea conflictului de interese în procedura ...
Dacă în Constanța există instituții de o importanță deosebită unde directorii, care au obținut posturile respective prin concurs, au fost schimbați după bunul plac a celor ajunși la putere, de partea cealaltă se poate sp ...
După ce în edițiile anterioare am prezentat, pe larg, împrejurarea în care societatea „Cuget Liber” a fost declarată câştigătoare pentru atribuirea contractului de închiriere a unui imobil cu destinaţie de sediu pentru A ...
Articolul prezentat în ediţia de miercuri, 25 august 2021, sub titlul „Abuz sau incompetență profesională la APIA Constanța! Cine girează fărădelegile?” a suscitat interesul cititorilor ziarului nostru, care au sunat la ...
De-a lungul timpului, s-a tot vorbit despre incompetența sau abuzurile anumitor persoane de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pe scurt, APIA. De la licitațiile trucate și anchete ale celor de la Anti ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord