„Noi avem jigodiile noastre, nu avem nevoie de jigodiile altora!” Directorul APIA, Dan Burlacu, și-a depus adeziunea la PSD Constanţa

10748
„Noi avem jigodiile noastre, nu avem nevoie de jigodiile altora!” Directorul APIA, Dan Burlacu, și-a depus adeziunea la PSD Constanţa - apiadanburlacu-1640881337.jpg

Articole de la același autor

Ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică ne duce cu gândul la o zicală memorabilă a unui clasic în politica românească. Mai exact, la vorba lui Traian Băsescu. O vorbă spusă cu ani în urmă, atunci când Partidul Democrat câștigase alegerile și mulți oportuniști voiau să se înscrie în PD. La acel moment, Băsescu a spus tranșant: „Noi avem jigodiile noastre, nu avem nevoie de jigodiile altora!”

Revenind la acest moment, ceea ce a spus Băsescu se dovedeşte încă a fi un mare adevăr.

Că PSD este, din nou, la putere o ştie toată lumea. Şi tot toată lumea ştie că funcţiile la serviciile publice deconcentrate se împart politic de sus în jos. Astfel stând lucrurile, nu este de mirare că o cohortă de oportunişti au început să lingă clanţa PSD-ului de la Constanţa. Pentru că, de ce să nu o spunem, unii dintre ei au fost toleraţi de liberali pe diverse funcţii, însă social-democraţii nu acceptă asemenea pomeni. Dintotdeauna, cei din PSD au dorit să aibă oamenii lor în funcţii cheie şi nici acum lucrurile nu stau altfel.

Concret, unul dintre cei toleraţi până acum de PNL este Dan Burlacu, director executiv la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Constanța.

Că lucrurile nu mai stau aşa o dovedeşte şi faptul că, pentru a-şi păstra funcţia, Dan Burlacu și-a depus adeziunea la PSD Constanţa.

De ce tocmai la PSD? Este simplu! La acest moment, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se află în portofoliul PSD. Iar APIA este una dintre instituțiile subordonate acestui minister. Cu alte cuvinte, de frica schimbării, Dan Burlacu a decis să se înregimenteze politic având astfel garanția că își va păstra scaunul.

Să nu mai aibă PSD-ul oameni prin partid care să gestioneze corect o instituție precum APIA și să facă transferuri din afară? Este greu de crezut ! Sau este vorba că o mână spală pe alta și așa mai departe? Oare cine din PSD are obligații față de acest Burlacu ? Și despre ce fel de obligații ar fi vorba...?

În altă ordine de idei, nu putem trece cu vederea intervenţia procurorilor de zilele trecute atunci când DNA Constanța a dispus reținerea pentru 24 de ore, a directorului general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), Bogdan Dumitru Dumitrașcu, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, acesta ar fi pretins de la o persoană 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul APIA – Structura Centrală. Ulterior, urma să o transfere la o agenție județeană, pentru a fi mai aproape de domiciliu. Gura târgului a spus că, în cauză, ar fi implicat şi Dan Burlacu dar procurorii DNA Constanţa nu au menţionat nimic despre el. Totuşi, dacă ar fi să ne luăm tot după o zicală, nu iese fum fără foc, astfel că este posibil ca anchetatorii să nu fi dorit să dea prea multe detalii în cauză! Totuşi, graba cu care Dan Burlacu a dorit cu ardoare să se înscrie în PSD ridică semne de întrebare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.922 secunde