Acțiunile de dezinsecție sunt efectuate seara, în tot orașul

433
Acțiunile de dezinsecție sunt efectuate seara, în tot orașul - x-dezinsectie-6-1687779834.jpeg

Articole de la același autor

Pentru că vara și-a intrat pe deplin în drepturi, insectele au început să ne transforme viaţa într-un adevărat calvar, și, pe lângă faptul că sunt deranjante, pot transmite multe boli. De aceea, Primăria Constanța desfășoară constant acțiuni de dezinsecție. Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păianjenilor au loc în tot orașul și se desfășoară seara, atunci când condițiile meteorologie permit acest lucru. Substanţa folosită este avizată de Ministerul Sănătăţii, are o acțiune insecticidă rapidă și poate persista până la câteva săptămâni, în funcție de suprafața tratată.

Potrivit reprezentanților municipalității, datorită compoziției speciale, are și un efect repelent, îndepărtând și ținând departe insectele de zonele tratate. Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a insectelor dăunătoare, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public, cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, populația este sfătuită să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3562 secunde