Amenzi pentru constănțenii care aruncă gunoaie în locuri nepermise

425
2
Amenzi pentru constănțenii care aruncă gunoaie în locuri nepermise - 15-1644476395.jpg

Articole de la același autor

Întotdeauna, un oraș curat înseamnă implicare și responsabilitate, atât din partea autorităților cât și a cetățenilor. Din păcate, mulți oameni nu respectă prevederile legale și acționează împotriva localității în care trăiesc: aruncă gunoiul pe stradă, nu au grijă de proprietăți sau strică imaginea orașului prin depozitarea la întâmplare a deșeurilor.

Nu uitați! Dacă locuiți în zona de case, depozitați deșeurile menajere în pubela neagră și pe cele reciclabile în pubela galbenă. Potrivit Primăriei Constanța, dacă locuiți în zona de blocuri, depozitați deșeurile menajere în locurile special amenajate, respectiv platformele supraetajate sau modulare și materialele reciclabile în containere de tip iglu, în containere galbene sau în platformele modulare inscripționate corespunzător.

Pentru că există în continuare multe persoane fizice sau juridice care ignoră cu bună știință normele legale în privința gestionării deșeurilor, săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au aplicat 138 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice în valoare totală de 122.750 lei, după cum urmează:

-132 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 64 750 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de colectare a deșeurilor dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc);

-2 sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 28 000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate;

-4 sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de 30 000 lei.

Comentează știrea

Ovidius
10 februarie 2022
Obiectiv

Articol scris la comanda..! Investigati cate 'euro pubele' a distribuit Primaria Constanta,unde se gasesc exact 'euro platformele de deseuri' ? Cetatenii le tot cauta dar nu le gasesc.Primaria Constanta a asimilat fonduri europene pentru proiectul de separare al deseurilor dar ramane un mister ce au facut cu aceste fonduri. Cine amendeaza Primaria pentru groapa de gunoi (nu de deseuri )de pe strada Stefan cel Mare?

Mirea Ionel
13 februarie 2022
Pubele

Amenzi se dau ușor. Dar eu am dat un e-mail ca suntem 2 familii la adresa și am primit doar o pubela. Nu am primit nici un răspuns de mai bine de o luns

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5201 secunde