Angajatorii sunt obligați să le elibereze salariaților adeverinţele solicitate în maximum 15 zile

392
< 1 min citire
Angajatorii sunt obligați să le elibereze salariaților adeverinţele solicitate în maximum 15 zile - adeverinte-1736182875.jpg
Aveţi nevoie de o adeverinţă de la locul de muncă? Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
De asemenea, în conformitate cu legea privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, la solicitarea scrisă a angajatului, angajatorul este obligat să îi elibereze acestuia copii ale documentelor existente în dosarul personal; copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa etc. De asemenea, ei sunt obligați să le dea angajaţilor şi documente care să ateste activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. Documentele sunt eliberate în copie certificată de reprezentantul legal al angajatorului sau de persoana împuternicită de angajator pentru conformitate cu originalul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0644 secunde