Aproape 22.000 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele ANOFM din România

183
Aproape 22.000 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele ANOFM din România - anofm-ucraineni-1710441526.jpeg

Articole de la același autor

Până în prezent, în evidențele agențiilor teritoriale din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) s-au înregistrat 21.654 de cetățeni ucraineni pentru a beneficia de servicii de informare, consiliere profesională și de mediere a muncii.

Cei mai mulți cetățeni ucraineni refugiați înregistrați în evidenţele AJOFM/AMOFM București sunt în: județul Constanța (5.310), municipiul București (5.086), județul Ilfov (1.756) și județul Brașov (1.406). De asemenea, ca urmare a serviciilor de ocupare oferite de ANOFM, au fost încadrați pe piața muncii din țara noastră 2.946 de cetățeni ucraineni.

Principalele meserii ale cetăţenilor ucraineni ocupaţi sunt de confecţioner în cablaje auto, specialist în industria auto, confecţioner în industria textilă, muncitor în domeniul construcțiilor și meserii din industria HoReCa.

Până în prezent, 633 de angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând 5.701 locuri de muncă vacante disponibile și pentru aceste persoane. Principalele domenii de activitate pentru locurile de muncă vacante declarate de angajatori sunt: restaurante, fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule, fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

În acest sens, cele mai multe locuri de muncă oferite de angajatori sunt de muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, ambalator manual, muncitor necalificat în industria confecțiilor și lucrător în bucătărie.

Cetățenii ucraineni pot fi încadraţi în muncă fără avizul de angajare și pot beneficia și de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă. De asemenea, aceștia pot beneficia şi de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, cu condiția înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din România.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4495 secunde