Au început să reapară covoarele de coji de semințe în spațiile publice! "Atât s-a putut. Asta e educația!"

5768
1

Articole de la același autor

Odată cu sosirea vremii calde, locuitorii orașului Constanța ies din case pentru a se bucura de aerul proaspăt și pentru a petrece timp în natură. Cu toate acestea, o problemă des întâlnită este legată de cetățenii care stau seara în parcuri, în fața scărilor de bloc sau în orice alt loc public și lasă în urma lor mizerie.



De la sticle de băutură la pachete de țigări și coji de semințe aruncate pe jos, în sezonul cald, această practică este tot mai întâlnită și observată de către toți ceilalți locuitori. Cu toate că există posibilitatea de a fi prinși și amendați de polițiști, unii cetățeni nu par a fi afectați, iar fenomenul continuă să se repete de ani buni.

Legislația în vigoare prevede sancțiuni clare pentru cei care încalcă aceste reguli, iar numărul de amenzi întocmite până la acest moment reliefează neglijența cu care anumiți cetățeni tratează orașul, dar și mediul înconjurător.



În conformitate cu prevederile HCL nr. 77/2021, modificată și completată, „Scuipatul, aruncarea de hârtii, sticle sau a oricărui tip de ambalaj sau resturi din acestea, resturi de țigări, coji de semințe sau a oricăror resturi alimentare sau nealimentare pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi, pe drumuri și trotuare sau în orice alt loc public sau privat de folosință comună, inclusiv în mijloacele de transport în comun”, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice.

Este important ca fiecare cetățean să înțeleagă impactul negativ al mizeriei de pe stradă și să acționeze în mod responsabil. Curățenia și frumusețea orașului depind de contribuția fiecărui locuitor. Prin urmare, fiecare dintre noi are datoria să protejeze mediul înconjurător și să mențină orașul curat și plăcut pentru toți locuitorii săi.

Printr-un răspuns pentru redactorii „Cuget Liber”, reprezentanții Poliției Locale Constanța informează că, începând din ianuarie 2024 până la începutul lunii curente, au înregistrat un total de 12 amenzi, cu o valoare cumulată de 5.250 lei. Aceste amenzi sunt parte a eforturilor autorităților de menținere a ordinii și siguranței în comunitatea locală, contribuind astfel la asigurarea respectării legilor și regulamentelor.



Există locuitori în orașul Constanța care nu agreează un astfel de comportament și își doresc să fie luate măsuri cât mai drastice. Pe un grup al unui cartier din județul Constanța, o tânără mamă a postat o fotografie din parcul în care copiii vin și se joacă zilnic. În imagine sunt surprinse băncile părculețului, iar pe jos, coji de semințe sparte, dar și pete lăsate de lichidele care au fost vărsate la locul de joacă. În descrierea postării este scris mesajul „Atât s-a putut. Asta e educația!”, postarea stârnind multe reacții negative.

Cetățenii sunt nemulțumiți de lipsa de respect pe care o arată unii locuitori din oraș și susțin că, în comunitatea noastră, există o lipsă mare de educație.

„Cum aș putea să numesc acest comportament? Este pur și simplu lipsă de educație. Cum se lasă seara, apar și ei pe băncile din parc cu băutura și semințele în brațe”, a spus un bărbat.

Unii locuitori consideră că supravegherea video ar fi o soluție utilă.

„Ar trebui supravegheate video toate parcurile, iar dacă cineva este surprins lăsând mizerie, să îi vină amenda acasă”, spune o femeie.

Iar alții spun că, deși există coșuri de gunoi chiar lângă băncile parcurilor, mizeria tot pe jos este lăsată.

„Noaptea, când plimb cățelul în parc, îi văd adunați pe bănci, cu semințe și băutură în mână, asta nu mă deranjează, ceea ce mă deranjează este mizeria lăsată în urmă. Coșurile de gunoi sunt chiar lângă bănci, de ce le este atât de greu să curețe după ei?”, adaugă o altă femeie.

Este important ca fiecare dintre noi să conștientizăm importanța menținerii curățeniei în spațiile publice și să avem grijă ca întotdeauna să strângem după noi, altfel riscăm să fim amendați.



Comentează știrea

fani
13 mai

Asta este educatia ? Despre cojile de seminte ne miram,dar despre amplasarea in spatiile publice a asa ziselor toalete ecologice (interzise in toate tarile UE) nu spune nimeni de grava lipsa de educatie a cadrelor raspunzatoare de SANATATEA PUBLICA . Si asta intr-un oras cu o Facultate de medicina !!Au domnii Profesori doctori si ei neveste si mai ales copii ce viziteaza parcurile orasului dar nu se pricep care-s urmarile groaznice asupra sanatatii populatiei ....Sa nu ne miram ca au probabil si avizul unor semeni de-ai lor cu asa zisa educatie medicala

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2398 secunde