Au schimbat destinul a 54 de copii! "Nimic nu este mai frumos în viață decât să fii părinte"

1446
1

Articole de la același autor

Pentru toți cei care doresc să își formeze o familie și nu pot avea copii pe cale naturală, adoptarea unui micuț nu înseamnă doar schimbarea unui destin, ci împlinirea vieții lor pe acest pământ. Mai mult decât atât, în acest fel pot schimba destinul unui copil, devenind, astfel, îngerul lui protector. Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în anul 2022, în judeţul nostru au fost încheiate adopţii pentru 54 de copii, iar alte 182 de familii au fost atestate ca fiind apte să adopte.

Toți acești oameni au decis că a venit momentul să facă o schimbare în viața lor și să adopte un mic suflețel. Și asta doar pentru că au multă iubire de dăruit, iar un copil are nevoie de toată dragostea din lume pentru a crește frumos. Pentru T.S., din primul moment, de cum a luat copilul în brațe, a știut că va deveni rațiunea sa de a trăi. „Este foarte greu să spui ce simți atunci, la primul contact, dar ceea ce se întâmplă în acele momente este ceva atât de profund, că nu poate fi descris în cuvinte. Acum, ne putem considera cei mai norocoși oameni de pe planetă. Viața noastră s-a împlinit prin prezența copilului adoptat. Nimic nu este mai frumos în viață decât să fii părinte”, ne-a mărturisit femeia. Ca ea sunt mulți alții, care și-au schimbat viața și au schimbat destine…Cum spuneam, în anul care tocmai ce s-a încheiat, au fost încheiate adopţii pentru 54 de copii, iar 182 de familii au fost atestate ca fiind apte să adopte. Șeful Biroului Adopții și Postadopții din cadrul DGASPC Constanţa, Afrodita Violeta Preda, a precizat că familiile doresc să adopte preponderent copii cu vârsta cuprinsă între unu şi patru ani.

Valabilitatea atestatului, prelungită de la doi la cinci ani

Pentru persoanele interesate, principalele elemente de noutate promovate prin noua legislaţie vizează atât situaţia familiilor adoptatoare, cărora le-a fost prelungită valabilitatea atestatului de la doi la cinci ani, cât şi situaţia copilului pentru care urmează să fie deschisă procedura de adopţie. Există, totuşi, o procedură de verificare anuală a îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza eliberării atestatului. Această verificare va fi realizată prin cel puţin o vizită la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare şi o şedinţă de consiliere psihologică cu cel puţin 60 de zile calendaristice înainte de împlinirea termenului de un an de la eliberarea atestatului sau, după caz, de la ultima evaluare.

În 2022, au fost simplificate situaţiile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia, iar demersul căutării rudelor este realizat la momentul intrării copilului în sistemul de protecţie specială. Un alt element de noutate este introducerea în categoria familiilor/persoanelor care au prioritate la adopţie şi a celor care au adoptat fraţi ai copilului sau care se află în procedură de adopţie cu un frate/fraţi ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Un alt pachet de măsuri, luat în anul anterior, vizează încurajarea familiilor adoptatoare şi sprijinirea lor în acest proces, motiv pentru care au fost introduse o serie de stimulente financiare care să susţină decizia unei familii de a adopta. „Stimulentele financiare cresc progresiv şi vizează susţinerea familiilor care adoptă copii de vârstă mai mare, cu handicap sau care fac parte dintr-un grup de fraţi. De asemenea, cuantumul concediului de acomodare a fost modificat de la 3,4 ISR, adică 1.700 lei, la 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. În evidenţa Biroului Adopţii şi Postadopţii din cadrul DGASPC există atât familii care au solicitat adopţia unui grup de doi fraţi sau a doi copii, cât şi familii sau persoane care au adoptat deja doi copii. De asemenea, doi copii aflaţi în evidenţa noastră se află în procedură de potrivire practică cu familii ce au reşedinţa în străinătate”, a declarat pentru „Cuget Liber” reprezentantul DGASPC.

Cât durează drumul către „casă”

Afrodita Violeta Preda a subliniat că pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei, aflaţi în evidenţa Registrului Naţional pentru Adopţii, se realizează potrivirea iniţială prin identificarea şi selectarea din cadrul acestui registru a persoanelor/familiilor care răspund nevoilor fiecărui copil. Apoi, în primele şase luni de la eliberarea atestatului, adoptatorul care răspunde în aceeaşi măsură criteriilor de includere în cadrul listei şi care locuieşte la adresa de domiciliu din acelaşi judeţ cu cel al copilului se ierarhizează în listă, în funcţie de vechimea atestatelor. În prezent, conform normelor metodologice de aplicare a legii adopţiei, începând cu luna a şaptea de la eliberarea atestatului, adoptatorii care răspund în aceeaşi măsură criteriilor de includere în cadrul listei se ierarhizează la nivel naţional exclusiv în funcţie de vechimea atestatelor. Ulterior realizării potrivirii practice dintre copil şi familia adoptatoare, copilul este încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să adopte. La sfârşitul perioadei, instanţa se pronunţă cu privire la cererea privind încuviinţarea adopţiei. Cu cât adoptatorii manifestă mai multă flexibilitate în conturarea profilului copilului dorit, respectiv categoria de vârstă, etnia acestuia, istoria personală a acestuia, cu atât şi perioada de aşteptare scade considerabil. În acest sens, se recomandă încurajarea tuturor familiilor adoptatoare să consulte secţiunea Profile publice din cadrul Registrului Naţional pentru Adopţii, având în vedere că pe această platformă se găsesc copii adoptabili din toată ţara care aşteaptă o familie, iar adoptatorii îşi pot îndeplini mai repede dorinţa de a avea un copil.



Comentează știrea

Englez.
5 ianuarie 2023
Electronica azi.

In grupul din fotografie toti se uita in tableta/telefon/leptop. Este preocuparea universala. Electronica a pus stapanire pe omenire si nu invers. Atentie la aparitia robotilor construiti de oameni rai , de care istoria umanitatii nu a duce lipsa.

Pagina a fost generata in 0.5338 secunde