Autoritățile se pregătesc de inundații. Cum se prezintă Constanța

182
Autoritățile se pregătesc de inundații. Cum se prezintă Constanța - autoritatilesepregatesc-1432745629.jpg

Articole de la același autor

Vremea este din ce în ce mai imprevizibilă, iar catastrofele naturale sunt, de multe ori, imposibil de evitat. Cu toate acestea, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a realizat un plan de prevenire și intervenții în caz de inundație.

În acest sens, specialiștii s-au reunit pentru a discuta despre situațiile de apărare împotriva inundațiilor. În cadrul reuniunii, au fost făcute propuneri pentru o mai bună funcționare a fluxului informațional, în perioadele cu risc de inundații.

Un subiect important pe ordinea de zi a fost Stadiul de implementare al Directivei Inundații din România - Planurile de Management al Riscului la Inundații (PMRI). Planul de Management al Riscului la Inundații ia în considerare aspecte de amploare deosebită, precum viiturile și zonele potențial a fi afectate și anume: albiile majore cu retenție naturală, obiectivele de mediu, gestionarea solului și a apei, planificarea spațială, utilizarea terenurilor, conservarea naturii și infrastructura de navigație și portuară etc.

"Tot în cadrul recentei reuniuni, au fost făcute propuneri pentru o mai bună funcționare a fluxului informațional în perioadele de ape mari, dar și pentru o eventuală perioadă de secetă. De asemenea, a fost discutat și programul exercițiilor de simulare a producerii de inundații pentru verificarea modului de funcționare a fluxului informațional meteorologic și hidrologic de avertizare - alarmare a populației", a explicat George Papari, directorul ABADL.

La Constanța, exercițiile de simulare se vor desfășura în perioada 22 - 26 iunie. Pe scurt, exercițiul prevede următorul scenariu: "În urma precipitațiilor abundente s-au produs scurgeri pe versanți, cu pagube importante pe raza mai multor localități din bazinul hidrografic Dobrogea - Litoral. Se va institui cod portocaliu de precipitații, cu cantități de 90 -100 de litri pe metru pătrat". Localitățile vizate în cadrul exercițiului sunt: Rasova, Topalu, Oltina (Constanța) și Babagad, Greci, Luncavița (Tulcea).

"La sfârșitul exercițiilor de simulare se vor face evaluări, la nivel de bazin hidrografic, în vederea stabilirii termenelor și responsabilităților necesare pentru remedierea deficiențelor, precum și propuneri pentru îmbunătățirea activității de management a situațiilor de urgență generate de inundații. Analizele vor fi vizate de către prefectul județului în care au avut loc exercițiile de simulare", a mai spus directorul George Papari. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1979 secunde