Căminul pentru Persoane Vârstnice, premiat pentru bune practici

285
Căminul pentru Persoane Vârstnice, premiat pentru bune practici - xpremiudgas-1671190714.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a organizat, în această toamnă, concursul dedicat furnizorilor publici și privați din România, în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sub denumirea „Exemple de bune practici în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice”. Prin organizarea acestui concurs, MMSS și-a propus realizarea unei recunoașteri a celor mai bune practici în domeniul furnizării serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice, ca parte a sistemului naţional de asistență socială. Potrivit Primăriei Constanţa, fișele de prezentare ale serviciilor sociale au fost evaluate de către o comisie de jurizare constituită la nivelul ministerului, iar în urma evaluării, Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) Constanța, reprezentată de Căminul pentru Persoane Vârstnice, s-a regăsit pe lista cu serviciile sociale desemnate ca modele de bune practici în serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice. Festivitatea de premiere a avut loc, zilele trecute, în aula Facultății de Sociologie și Asistență Socială București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4528 secunde