Primăria Constanţa premiază, luna aceasta, 178 de persoane vârstnice

618
Primăria Constanţa premiază, luna aceasta, 178 de persoane vârstnice - seniorijpg2-1663763340.jpg

Articole de la același autor

Un număr de 178 de persoane sunt premiate luna aceasta de Primăria Constanța pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității. Ca urmare, municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. În acest sens, începând de miercuri, 21 septembrie, persoanele care își serbează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au notificat primăria, vor primi acasă, prin mandat poștal sumele oferite de administrația locală.

Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail [email protected] următoarele documente: cerere tip; copie conform cu originalul a certificatului de naștere; copie conform cu originalul a cărții de identitate; copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 8.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 8.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la numărul de tel 0241/485.533. Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0034 secunde