CEI MAI MARI DJ AI LUMII AU AJUNS PE SCENA PRINCIPALĂ A FESTIVALULUI UNTOLD!

167

Articole recomandate

Organizatorii UNTOLD au adus în ultimii ani în România cei mai buni DJ și producători din lume, care au făcut show-uri memorabile pe Cluj-Arena. Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și-a reconfirmat statutul, reușind ca în cele 4 zile de festival să vină cu un line-up impresionant în care s-au regăsit nouă dintre cei mai bine plasați 10 DJ ai lumii.

Francezul David Guetta ocupă locul 1 în clasamentul DJ-ilor profesioniști și este locul 1 pentru mulți dintre fanii festivalului UNTOLD. A fost unul dintre cei mai activi artiști ai anului 2023, a menținut un nivel incredibil al calității în aparițiile live sau în producțiile proprii. David Guetta a ocupat anul acesta locul 1 și în clasamentul celor mai buni 100 de producători ai lumii. Este impresionant parcursul acestui DJ în ultimii ani, vorbim de o carieră legendară, iar în această toamnă a primit o nouă recunoaștere venită din partea organizatorilor Grammy. Pentru ediția de anul viitor are două nominalizări la categoria Best Pop Dance Recordings. Guetta a fost headliner al ediției 2023 a festivalului UNTOLD, iar set-ul său a fost o combinație de energie, entuziasm și bucuria de a se reîntâlni cu fanii din România.

„Am un mesaj pentru toți cei care iubesc muzica: și eu trăiesc pentru muzică și vă sunt recunoscător că-mi ascultați piesele, DJ set-urile, producțiile proprii! Continuați să veniți la UNTOLD, acest loc e de-a dreptul nebunesc! Îți mulțumesc foarte mult, UNTOLD!” a mărturisit David Guetta la UNTOLD.

În 2023 Dimitri Vegas & Like Mike ocupă locul 2 în topul celor mai buni 100 de DJ ai lumii. Show-urile live unice i-au transformat în staruri globale, cei doi frați au fost headlineri ai festivalului UNTOLD.


România și fanii festivalului UNTOLD sunt cu adevărat speciale și pentru Martin Garrix, votat acum DJ-ul numărul 3 al lumii.

„România, ai un loc special în sufletul meu! Mi-am făcut cele mai bune amintiri din viața mea aici, la UNTOLD, vă mulțumesc!” – Martin Garrix

Alok a reușit să capitalizeze un număr record de voturi. Brazilianul care a făcut un show live excepțional pe Cluj-Arena pentru al treilea an consecutiv, ocupă locul 4 în clasamentul celor mai buni 100 DJ ai lumii.

,,Nu aveți numai cei mai mari DJ și scena principală care este incredibilă, dar aveți și niște fani absolut minunați! Iar asta face ca această combinație să fie perfectă!” – Alok

Experiența UNTOLD nu ar fi completă fără unul dintre cei mai iubiți DJ, care a fost aici de la prima ediție, în 2015. Armin van Buuren, care pentru 21 de ani la rând s-a aflat în clasamentul primilor cinci DJ ai lumii, a reușit ca la fiecare apariție live pe Cluj-Arena să construiască o relație specială cu fanii festivalului UNTOLD. În 2023, Armin van Buuren își păstrează trofeul la categoria „Highest Trance” și ocupă locul 5 în clasamentul celor mai votați 100 de DJ ai lumii.

Top 100 DJs este singurul clasament internațional dedicat DJ-ilor, realizat de publicația britanică DJ Mag, a fost prezentat în cadrul unui eveniment în Ibiza. ,,De la un început timid, în anul 1993, an în care clasamentul era realizat pe baza voturilor editorilor DJ Mag, acest top a devenit un reper în calendarul internațional al industriei dance la nivel global. Pentru a celebra această aniversare, DJ Mag va lansa un documentar cu istoria scenei electronice din ultimii 30 de ani. “Top 100 DJs: 30 Years of Dance Music” va oferi fanilor interviuri în exclusivitate cu DJ care au ocupat locul 1 în acest poll. De la David Guetta, Martin Garrix, Armin van Buuren, Hardwell, documentarul va prezenta evoluția și impactul acestui clasament în cultura dance.”, a declarat pentru UNTOLD, Carl Loben, editor al publicației DJ Mag.

În clasamentul realizat de publicația DJ Mag au votat peste 1,3 milioane de oameni din 237 de țări ale lumii.

Cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august, iar organizatorii vor anunța în curând primele nume confirmate pentru 2024.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3322 secunde