Cei mai talentaţi copii vor fi premiaţi, luna viitoare, de RAJA
47014
Articole de la același autor
Muftiatul Cultului Musulman organizează o campanie de ajutorare a sinistraţilor din Turcia
07 Februarie 2023
Semnal de alarmă! Criză de medici de familie, la Constanța!
05 Februarie 2023
Pensia anticipată se acordă numai dacă aveţi vechime suficientă
01 Februarie 2023
Mai multe cartiere constănțene au rămas fără apă caldă și căldură
30 Ianuarie 2023
Înscrierile la Concursul de Pictură şi Desen „Apa este viaţă” continuă
14 Februarie 2023
Înscrierile pentru concursul organizat de RAJA SA, „Apa este viață” continuă. Vă reamintim că această competiție este deschisă elevilor cu vârste între şapte și 16 ani, din județul Constanța. Termenul limită pentru trimiterea creațiilor artistice este 28 februarie 2023, ora 23.00. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, prin fiecare desen sau pictură trimise pentru competiție, tânăra generație demonstrează că dorește să se implice pentru a schimba în bine starea naturii, trăgând astfel un semnal de alarmă în rândul nostru, al tuturor, că putem fi „picătura” salvatoare.
Poate mai mult ca oricând, Ziua Mondială a Apei 2023 accelerează motoarele către schimbarea mult așteptată. La rândul său, compania de apă RAJA continuă să deruleze la nivelul comunității campanii de informare-educare privind creșterea gradului de conștientizare asupra problemelor de mediu.
Precizăm că la această ediție, pentru fiecare categorie de vârstă vor fi acordate câte trei premii care constau în trotinete electrice, biciclete și hoverboard-uri, dar și mențiuni, toate însoțite de vouchere la librăria Cărturești, în valoare de 300 de lei. În plus, organizatorul competiției va oferi câte o mențiune specială, ce va consta tot într-un voucher la Cărturești. Detalii despre competiție și condițiile de participare se găsesc în Regulamentul publicat pe pagina de Facebook RAJA sau pe site-ul www.rajac.ro.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 09 Februarie 2023
Vineri, 17 Februarie 2023
Marţi, 14 Februarie 2023
Luni, 13 Februarie 2023
Duminică, 12 Februarie 2023
Vineri, 10 Februarie 2023
Miercuri, 08 Februarie 2023
Miercuri, 08 Februarie 2023
Luni, 13 Februarie 2023