Clădirea Acvariului din Constanţa, sub povara anilor ce au trecut. „Noul obiectiv va fi dispus pe trei nivele”

954
La doar doi paşi de Cazinoul din Constanţa, se află clădirea Acvariului, inaugurată cu mare fast, în urmă cu 63 de ani. Aceasta a fost construită, iniţial, la începutul secolului XX ca anexă a Cazinoului şi a funcţionat ca restaurant până la reamenajarea ei pentru destinaţia actuală. De atunci, mai ales în această perioadă, Acvariul este vizitat de sute de persoane, toate dornice de a admira superbele specii de peşti şi vieţuitoare marine care trăiesc în bazinele special amenajate pentru ele.

Din păcate, timpul şi-a pus amprenta nefastă şi asupra acestui edificiu, iar clădirea simte povara grea a anilor ce au trecut din momentul inaugurării. Tocmai de aceea, pe viitor se doreşte construirea unui spaţiu nou care să adăpostească superbele specii de peşti, mai generos şi care să cuprindă cât mai multe exponate, la fel ca în marile acvarii ale lumii. În acest sens, ne-a declarat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Adrian Bîlbă, la acest moment se află în faza în care caută un agent economic care să realizeze un studiu de fezabilitate şi un proiect. „Actualul acvariu se întinde pe o suprafaţă de o mie de metri, iar cel nou va avea în jur de 2.600 mp, şi va fi dispus pe trei nivele”, a precizat Adrian Bîlbă. Toate acestea iau în calcul vechimea incontestabilă a prezentului acvariu, care datează din anul 1910 şi, cu care, de-a lungul timpului, au existat tot felul de probleme, motiv pentru care au fost întreprinse o serie de lucrări de renovare şi consolidare a sistemului de rezistenţă.

„Este vorba despre opt stâlpi, din care doi erau retezaţi, dar pe care i-am consolidat. Am reconfigurat şi bazinele şi am găsit soluţii pentru oamenii care nu pot fi, efectiv, opriţi de a lovi cu cheia în acvariu. Ne confruntăm cu această problemă de multă vreme. Poate că unii bat cu degetul în geam, în acvariile lor, acasă, la gupi. Ceea ce nu înţeleg ei este că peştii noştri nu vin niciodată la geam. Bătutul în geam nu generează un reflex al peştilor, şi atunci, ce şi-au zis, să bată în geam cu cheile, că poate nu aud”, a adăugat directorul.

El a precizat că, în momentul în care vor reuşi să construiască noul acvariu, vizitatorii vor fi de-a dreptul încântaţi de ceea ce vor vedea. Mai multe bazine, tuneluri, unul de Marea Neagră şi unul de ocean planetar. De asemenea, în acest spaţiu vor fi şi pinguini, o terasă, o seră modernă, un loc în care copiii vor putea învăţa ce înseamnă biodiversitatea, ce înseamnă responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, dar mai ales care sunt riscurile pe care animalele le au prin invazia noastră pe terenul lor natural.

Până atunci, însă, pasionaţilor de lumea marină nu le rămâne decât o singură alternativă, aceea de a vizita vechiul acvariu, ce reuneşte o multitudine de specii de peşti şi vieţuitoare marine care aparţin unor zone geografice diverse. Ţinând cont de criterii ecologice, biogeografice şi taxonomice, Acvariul este structurat în trei secţii: Marină, Dulcicolă şi Peşti Exotici. În concluzie, aveţi ce vedea şi acum! 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.41 secunde