Conducerea Spitalului Județean discută astăzi primele concedieri din sectorul administrativ

485
Conducerea Spitalului Județean discută astăzi primele concedieri din sectorul administrativ - 721e744b536889f207c3b82140a05cb5.jpg

Articole de la același autor

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța intenționează să reorganizeze serviciul administrativ al unității sanitare. Dr. Dan Căpățână, managerul spitalului, a afirmat că unii angajați vor fi repartizați pe alte posturi, în vreme ce alții vor fi concediați. Decizia va fi luată astăzi, la întrunirea comitetului director al spitalului, dar va fi discutată și cu sindicatul.

Acuzațiile că doi angajați ai Spitalului Județean Constanța, respectiv un maistru și șeful Serviciului Investiții și Dezvoltare, ar fi luat mită a determinat conducerea unității sanitare să-și îndrepte atenția asupra serviciului administrativ. Rezultatul: "Au fost constatate disfuncționalități la nivelul unor servicii, care nu funcționau normal pentru că nu aveau anumite birouri, altele existau independent, deși nu ar fi trebuit", a afirmat dr. Dan Căpățână, managerul spitalului. Astfel, serviciul de aprovizionare funcționează separat de cel de achiziții, ceea ce determină lipsă de comunicare, ba mai mult, potrivit managerului, "comenzile se pierd undeva pe drumul spre apro-vizionare". Probleme de același gen au fost descoperite și la con-tabilitate, unde funcțiile sunt ocupate de oameni nepregătiți pentru do-meniul respectiv.
În consecință, dr. Dan Căpățână intenționează să realizeze o nouă organigramă a personalului ad-ministrativ. Hotărârea va fi luată, astăzi, în cadrul comitetului director al spitalului, va fi discutată cu reprezentanții sindicatului și va fi trimisă spre aprobare Direcției de Sănătate Publică. "Vor fi oameni repartizați pe alte posturi, unde vor fi considerați mai potriviți, cei care au vârsta vor ieși la pensie, iar alții vor rămâne fără locuri de muncă. Vom discuta însă și cu sindicatul reprezentativ", a declarat managerul SCJU Constanța.

Strung din 1953,
încă în funcțiune
Unul din sectoarele vizate de restructurare este și cel tehnic, unde managerul a descoperit că există chiar și strungari. "De exemplu, nu știu câte spitale își mai permit să aibă strungari", și-a justificat decizia dr. Dan Căpățână, adăugând că și strungul deținut de spital este deja uzat moral și fizic.
În fapt, spitalul are un singur strungar, aflat în prezent în concediu. Radu Savin, șeful Serviciului Tehnic al spitalului, ne-a spus că muncitorul va fi trecut pe un post de lăcătuș, căci are calificarea necesară.
Cât privește utilitatea strungului, muncitorii din serviciul tehnic au o altă viziune. "Este într-adevăr vechi, este din 1953, dar încă îl folosim. Dacă avem nevoie de o piuliță, de un robinet sau o țeavă, aici o facem. Dacă le-am lua din comerț, ar fi mai scumpe", ne-a spus unul dintre lucrători. Strungul, reparat ultima dată în urmă cu zece ani, nu este singurul utilaj învechit de care se mai folosesc angajații spitalului pentru reparațiile necesare. O vârstă similară au și bormașina mecanică sau polizorul, folosite în prezent doar cu piese aduse de muncitori.

Lenjerie intimă și pahare din plastic, în canalizarea spitalului
Cât privește intenția de restructurare, salariații spun că, din contră, ar mai avea nevoie de personal. Cei aproximativ 15 salariați de la tehnic au în grijă atât clădirea Spitalului Județean, dar și secțiile exterioare. "Suntem șase instalatori, patru lăcătuși, un strungar și câțiva sudori, dar facem de toate. Iar prin spital este tot timpul ceva de reparat. În urmă cu 30 și ceva de ani, când m-am angajat eu, era un număr dublu de instalatori, de exemplu", a arătat Marian Năvală, șeful formațiunii de instalatori. Astfel, salariații spun că instalațiile se înfundă zilnic, în parte și din neglijența cadrelor medicale, în canalizare fiind găsite vată, tampoane, dar și lenjerie intimă sau pahare de plastic. "Ar trebui să le arunce la coșul de gunoi, dar este mai simplu să le arunce în scurgere", susțin muncitorii. Solicitările de la secțiile exterioare vin la fel de des, în special de la Secția de Psihiatrie Palazu Mare, unde clădirile sunt vechi, iar stricăciunile sunt mai dese, în mare parte din cauza naturii afecțiunilor pacienților. "Sparg lavoare, oglinzi sau altele. Trebuie să avem grijă când lucrăm acolo, pentru că ne iau sculele și le ascund", a adăugat un alt salariat.
Oamenii nu sunt speriați de perspectiva de a fi mutați pe alte posturi, pentru că, deja, nevoia i-a învățat să facă de toate. Repară ferestrele - chiar și cele din tâmplărie termopan, montate recent, ridică probleme, pentru că izolația nu a fost făcută corespunzător -, ușile, mută dosarele dintr-un birou în altul. "De exemplu, atunci când s-a înfundat canalizarea, l-am legat pe un sudor cu o funie și l-am coborât în canalizare, pentru că nu era altcineva. Programul nostru este de opt ore, dar dacă trebuie, venim și noaptea la muncă pentru că dacă este necesară o reparație, dacă nu este apă caldă la sala de operație, nu poți lăsa pentru a doua zi", a adăugat Marian Năvală. Șeful Serviciului Tehnic ne-a declarat că are în subordine 62 de persoane, responsabile de partea de construcție, de instalații și de centrală.
Dr. Dan Căpățână nu a dorit să precizeze câte persoane sunt vizate de restructurare, susținând că se așteaptă, mai întâi, decizia comitetului director și aprobarea DSP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 09 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Marţi, 08 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.7659 secunde