Controale în Mamaia și Satul de Vacanță. Agenții economici verificați de inspectorii fiscali

180
Controale în Mamaia și Satul  de Vacanță. Agenții economici verificați de inspectorii fiscali - controalemamaia-1467821577.jpg
De astăzi, inspectorii Serviciului de Analiză, Constatare și Control din cadrul SPIT Constanța iau la pas stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță. Aceștia vor efectua controale pe teren cu privire la modul de declarare și achitare a taxei de promovare a turismului și a taxei pentru creșterea gradului de liniște și siguranță în derularea activităților economice în Mamaia și Satul de Vacanță.

"Sunt vizați operatorii economici, respectiv, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice care desfășoară activitate economică în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță. Aceștia aveau obligația achitării și depunerii declarațiilor pentru taxa de promovare a turismului, până la data de 1 iunie, și pentru taxa pentru creșterea gradului de liniște, până la data de 1 iulie", precizează directorul executiv al SPIT Constanța, Virginia Uzun.

Neachitarea taxelor la termene scadente atrage după sine majorări de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare lună sau fracție de lună.

Operatorii economici care încep desfășurarea activităților economice sau cei care obțin/vizează autorizația de funcționare/avizul program funcționare sau autorizația pentru ocuparea temporară a domeniului public după aceste date, au obligația să depună o declarație în termen de 30 de zile de la data începerii activității sau a obținerii documentelor de autorizare.

"Constituie contravenții depunerea peste termen a declarațiilor, nedepunerea declarațiilor, depunerea declarațiilor cu informații eronate, nedeclararea în 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxelor și se sancționează cu amendă de la 279 lei la 696 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale și cu amendă de la 1.116 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice", mai explică șeful SPIT Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6196 secunde