Cursuri de competențe pentru femeile defavorizate din zonele rurale

293
Asociația Comunelor din România (ACoR) și partenerii săi, Brainstorming Consulting și RPIC - ViP din Republica Cehă au încheiat cu succes, cursurile de competențe comune organizate în cinci localități din județul Constanța.


Activitatea face parte din proiectul "COMPETENT - Activități Inovatoare în vederea îmbunătățirii accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii", proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Proiectul se desfășurat pe parcului a 24 de luni, din noiembrie 2010, până în octombrie 2012 și a fost implementat la nivel multiregional, în 35 de comune din șapte județe. La Constanța acesta a avut loc la Castelu, Chirnogeni, Cumpăna, Dobromir și Independența. 
Obiectivul general a proiectului a fost facilitarea accesului la educație și integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii. Beneficiarii proiectului sunt persoane inactive din rândul femeilor, familiilor monoparentale sau cu mai mult de doi copii, persoanelor de etnie romă, a celor cu dizabilități, precum și din rândul altor grupuri vulnerabile. 
Conferința de finalizare a cursurilor a a avut loc ieri, la Cumpăna, astfel au putut participa câțiva dintre cursanții de acolo și de asemenea funcționarii publici din cadrul Primăriei. Aceștia din urmă au fost și ei instruiți în cadrul acestui proiect pentru a-i putea îndruma cât mai bine pe cei care solicită sprijin în găsirea unui loc de munca.
"Viața mea s-a schimbat în totalitate, după finalizarea cursurilor. M-a angajat din nou după nouă ani, deoarece am învățat la aceste cursuri cum să mă folosesc de informațiile pe care poate le știam deja și am căpătat încrederea în mine, lucru de care duceam lipsă. Pot spune mulțumesc!", a povestit Elena, unul din beneficiarii proiectului. 
Toți beneficiarii au participat la două tipuri de instruiri. Astfel, au fost organizate zece serii de curs de inițiere în folosirea calculatorului (192 de participanți) și alte zece serii de curs în alte competențe comune (comunicare eficientă și orientarea către client - 200 de participanți). Cursurile s-au desfășurat la nivelul fiecărei comune, cu sprijinul autorităților locale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : "Ca gravidă, mă simt hărțuită!"
Pagina a fost generata in 0.4249 secunde