Atenție cui dați bani!

Escrocherii cu donații pentru Mănăstirea Nicula pe strada Ștefan cel Mare

861
3

Articole de la același autor

Dacă v-ați plimbat zilele acestea prin centru, pe strada Ștefan cel Mare, probabil ați fost abordați de o persoană care să vă ceară să faceți o donație pentru Mănăstirea Nicula. Unii poate ați și dat un leu - doi lei în schimbul unei iconițe de buzunar. Alții, mai sceptici, ați trecut mai departe refuzând să faceți o donație, în ciuda insistențelor voluntarilor. 


Pretinsa colectare de fonduri în numele Mănăstirii Nicula sau a unei case de copii din Sighișoara aduce însă mai mult a escrocherie, în condițiile în care niciunul din cei trei voluntari nu posedă vreo legitimație care să ateste că reprezintă o fundație sau instituțiile la care face referire. 
"Ieri dimineață m-a abordat un bărbat care mi-a spus că strânge bani pentru Mănăstirea Nicula. Mi-a întins o iconiță și mi-a zis să dau cât vreau pe ea. Eu cunosc foarte bine mănăstirea, merg deseori acolo. Este un lăcaș foarte mare care nu face astfel de campanii de strângeri de fonduri. Nu am vrut să dau bani, dar bărbatul tot insista și îmi ținea iconița sub nas. Pur și simplu nu vroia să se dea deoparte", ne-a povestit o constănțeancă, enervată de insistența omului. 


"Un leu, doi lei, dați cât vreți!"
Am plecat și noi să-i căutăm pe voluntarii respectivi. A fost suficient să o luăm la picior câțiva metri în fața magazinului Tomis pentru ca, imediat, să fim abordați de un bărbat îmbrăcat cu un tricou alb și pantaloni scurți negri, cu o geantă pe umăr și câteva iconițe în mână. S-a apropiat rapid și, cu un zâmbet larg, ne-a și băgat sub nas iconițele respective, recitându-ne textul: "Strângem bani pentru Mănăstirea Nicula. Puteți da oricât doriți!". Cu ochii pe iconița care deja ajunsese în mâna noastră l-am rugat pe "voluntar" să ne arate o legitimație. Oarecum mirat de solicitarea noastră, dar fără să-și piardă cumpătul și nici zâmbetul, bărbatul ne-a spus că nu are legitimație. "Noi strângem bani pentru casa de copii! Un leu, doi lei, cât vreți!", a adăugat apoi. 
În câteva secunde nu mai reprezenta Mănăstirea Nicula, ci o casă de copii. L-am întrebat despre ce casă este vorba și ne-a răspuns pe un ton plângăcios, că banii sunt pentru casa de copii din Sighișoara. Așadar ne-a dat și o locație care, evident, nu avea nicio legătură cu Mănăstirea Nicula. I-am spus că nu prezintă încredere și că nu dorim să oferim bani atâta vreme cât nu știm dacă ajung într-adevăr la copiii care au nevoie. "Pentru ei îi strângem, sigur!", s-a îndârjit omul. Atunci l-am întrebat dacă ne dă chitanță și a ridicat din nou sprânceana mirat. "Nu avem chitanțe!", a răspuns, dar tot nu a plecat, așteptând să-i întindem măcar o bancnotă. Până la urmă am scăpat de el și s-a dus către cele două colege ale sale. 
Au plecat apoi împreună în căutarea de noi "mușterii". În numai câteva minute au abordat peste zece persoane și de la cinci au primit bani. Unii trecători îi refuzau politicos, alții îi bodogăneau, dar ei își vedeau de treabă. "Eu am credință în suflet, nu trebuie să dau bani pe stradă ca să mă ierte Dumnezeu de păcate!", le-a strigat o femeie, supărată foc de insistența unei voluntare.


S-a sesizat Poliția
Persoanele care se consideră înșelate pot sesiza Poliția Municipiului Constanța. De altfel, comandantul șef Emilian Pârvu a promis că va face cercetări în zonă pentru a vedea dacă cei trei așa-ziși voluntari reprezintă într-adevăr vreo fundație și acțiunea lor este legală.   
Numeroase organizații și asociații de caritate din județul Constanța au atras atenția de-a lungul timpului că nu încurajează astfel de practici de colectare de fonduri și că recomandă oamenilor să nu doneze bani persoanelor care vă bat la ușă sau vă acostează pe stradă. 


Comentează știrea

Trombescu Ioan
17 iulie 2013
Mamaia

Sa mergeti si Mamaia, ca era plin si pe la Perla de ei. Nu stiu daca sunt aceiasi, dar tot cu iconite se indeletniceau (asta se intampla Sambata seara, 13 Iulie 2013). Nu stiu pentru cine strangeau, ca nici nu m-am uitat la ei, miroseau de la o posta a escroci.

make
17 iulie 2013
Borfașii

Constanța e plină de asemenea borfași. În cartierul Coiciu aproape săptămânal mișiună asemenea indivizi și bat din poartă în poartă care cerșesc bani pentru biserică, pentru copii bolnavi sau pentru centre cu copii cu dizabilități. Am cerut legitimație și i-am reamintit că există lege care le interzice să cerșească pe stradă și că aceste donații se fac numai în conturi speciale la bancă. Nu avea legitimație și a afirmat că are aprobare de la primarul Mazăre. În acest caz i-am spus să se ducă la primar să-i dea bani și am amenințat-o că dau telefon la poliție. În câteva minute au dispărut de pe stradă. Ce face poliția de sector, doarme ??!!

gogu
17 iulie 2013
rusine

Sectia 3 ce face? Cred ca au alte indeletniciri sau le este frica sa se implice. Sau au comision din incasari

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3858 secunde