Astăzi, angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa au protestat, din nou, în faţa instituţiei. În vedere au fost aduse mai multe nemulţumiri, printre care salarizarea din domeniu.
Într-o postare publică, Sindicatul Naţional Forţa Legii spune că, "în aceste zile, în preajma campaniei electorale care va urma, Guvernul PSD - PNL supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță de urgență, prin care aparent dorește creșterea veniturilor în Sănătate și Asistența socială.
Iată că de fapt "noua lege a salarizării" rămâne o marotă, cu care guvernanții păcălesc și amăgesc lucrătorii.
Inițiativa trădează însă o nouă discriminare la adresa lucrătorilor din direcțiile de sănătate publică. Ciolacu și Rafila propun asimilarea cu salariile de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate doar a lucrătorilor din aparatul propriu al ministerului, nu însă și pentru cei din DSP-uri, așa cum s-a convenit la sfârșitul anului trecut, după protestele lucrătorilor afiliați la Forța Legii.
Nemulțumiți sunt însă și cei din spitale, care își văd amenințate mai multe drepturi, în special sporuri.
Guvernul pare că vrea să îi sacrifice din nou pe specialiștii din teritoriu, pe care se bazează ori de câte ori este nevoie. Și, o dată cu ei, să pună în pericol chiar calitatea serviciilor de sănătate oferite cetățenilor.
Să fie mâna brațului sindical al PSD, Sanitas ?! Ne vom lămuri curând.
Problema este că nemulțumirea în aceste instituții a reapărut.
Sindicatul Național "Forța Legii" nu va rămâne cu mâinile în sân", este mesajul sindicaliştilor.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.