Funcționarii publici amenință că vor boicota alegerile locale

178
1 min citire
Funcționarii publici amenință că vor boicota alegerile locale - functionariipublici-1459193251.jpg
Funcționarii publici din România amenință că vor boicota alegerile locale prin neasigurarea suportului tehnico-administrativ. Sindicatul Național al Funcționarilor Publici spune că această măsură de protest va fi luată dacă Parlamentul României nu va elimina, prin legiferarea OUG/2015, discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare.
Decizia membrilor Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) vine în contextul în care membrii Parlamentului, senatori și deputați, au eliminat discrepanțele salariale pe funcții publice similare, constatând discriminarea realizată prin lege, numai pentru funcționarii pu-blici angajați în instituțiile de prim nivel, Parlament, Președinția României, aparatul de lucru al Guvernului României, Curtea de Conturi.
"Protestul SNFP este generat și de întârzierea negocierii și aprobării Legii unice de salarizare în domeniul bugetar, așa cum Guvernul Cioloș s-a angajat în fața opiniei publice și a organizațiilor sindicale bugetare, lege care ar fi scos o mare parte din funcționarii publici cu studii superioare din zona salariului minim pe economie și care, după solicitările noastre, ar fi eliminat și discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare. 
Prezenta discriminare afectează membrii noștri de sindicat, funcționari publici, din cadrul administrației publice centrale - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii cu cele trei componente, Inspecția Muncii, ANOFM, ANPIS, Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român, Ministerul Transporturilor, Economiei, Direcția de Control Sănătate Publică, Protecția Consumatorilor, Ministerul Culturii, dar și din cadrul administrației publice locale - prefecturi, consilii județene, primării", explică Sebastian Oprescu, președintele SNFP. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 August 2013
Stire din Economie : Fiscul e în febra examenelor
Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Sub dictatura funcționarului public?
Pagina a fost generata in 0.0375 secunde