Galerie FOTO / Zona Peninsulară - la pas printr-un șantier încărcat de istorie

1408
1

Articole recomandate

În zona Peninsulară a Constanței lucrările de reabilitare continuă în toate direcțiile, atât în zona falezei unde este situat Cazinoul, în Piața Ovidiu unde este situat Muzeul de Istorie Națio-nală și Arheologie, cât și pe străduțele din apropiere.

La sfârșitul lunii octombrie lucrările de reabilitare a Pieței Ovidiu ar trebui să fie încheiate, întreaga zona va avea un sistem nou de canalizare, instalații electrice, pavaj nou din granit cât și mobilier urban. Suma alocată pentru această lucrare este de 14.863.355 lei provenind din fonduri europene.

Piața Ovidiu un mic șantier

Zona pieței ilustrează o imagine de-zolantă. Zgomotul, praful și muncitorii sunt pretutindeni, te împiedici la tot pasul. Utilajele de construcție împreună cu mormanele de nisip și ciment, stivele de granit, șanțurile și gropile fac foarte dificil accesul pietonilor. În acest moment nu există un trotuar pietonal, zona este plină de obstacole: fiare, găuri de canalizare neastupate și unelte lăsate de izbeliște. O situație dificilă nu au doar pietonii ci și automobilele. Nu există asfalt sau semne de circulație, astfel drumul este aproape impracticabil pentru mașini, mai ales pentru cele cu gardă joasă. Riveranii riscă în fiecare zi să-și avarieze automobilele. Locuitorii zonei sunt îngrijorați de durata lucrărilor, dar încântați de ceea ce se realizează. Unul dintre riverani ne spune: "Aici în zonă se lucrează de 7-8 luni, este mult praf, dar nu avem ce face. Știm că este spre binele nostru, vom avea un cartier mult mai frumos" .

În mijlocul pieței eram obișnuiți să ne întâlnim cu Ovidiu. Statuia se află acum sub reabilitare și va fi readusă în piață la finalul lucrărilor. În fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie pavajul este așezat de către muncitori în linii drepte și elegante. Acest proiect implică mai multe firme care își corelează lucrările pentru a nu depăși termenul limită al proiectului. De aceea, când RAJA termină lucrările la sistemul de canalizare și rețeaua de alimentare cu apă, o altă firmă continuă treaba: asfaltează, pune pavaj și așează bordurile.

Faleza din zona peninsulară este plină de pericole

Zona falezei este aproximativ în același stadiu ca și piața Ovidiu, un șantier plin de muncitori, de zgomot care te asurzește și praf sufocant. În momentul de față sunt schimbate balustradele și este pavată zona pietonală. De aceea, turiștii tomnatici și constănțenii romantici trebuie să mai aștepte până când se vor plimba agale pe cea mai frumoasă promenadă a vechii cetăți Tomis. Cu toate acestea, mulți vizitatori nu se pot abține și, înfruntând praful, utilajele și zgomotul, se aventurează într-o scurtă escapadă pe faleza în construcție. "Am venit la mare anul ăsta și puțin praf nu mă oprește să vizitez faleza", ne mărturisește un temerar. Utilajele de construcție se plimbă nestingherite pe faleză împreună cu localnici, muncitori și turiști. Privită de sus, faleza arată ca un mic șantier populat deoarece nu sunt mulți care să renunțe la o plimbare încărcată de istorie.

v v v

La finalul lucrărilor, întreaga zonă va arăta cu mult diferit. Proiectul Primăriei Constanța prevede o zonă pietonală pavată cu granit, spații verzi, balustrade albe din metal și mobilier urban în stilul epocii interbelice.

Lucrările au demarat în primăvara acestui an și conform graficului de desfășurare, șantierele din Piața Ovidiu și cel de pe faleză se vor închide la finalul lunii octombrie, iar cele 21 de străzi cuprinse în proiect vor fi gata spre sfârșitul anului 2014. Întreaga investiție în zonă se ridică la 16.784.145 lei.

Mădălina DOBRE

Comentează știrea

Filip
12 septembrie 2013
Oferta zilei

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Martie 2013
Stire din Social : Marea schimbare la față a Peninsulei
Pagina a fost generata in 0.5869 secunde