Indemnizația de creștere a copilului, întârziată în mai multe județe! Cum stau lucrurile la Constanța

180
Indemnizația de creștere a copilului, întârziată în mai multe județe! Cum stau lucrurile la Constanța - indemnizatie-gemeni-1692205801.jpg

Articole de la același autor

Mii de mame din România așteaptă, cu disperare, de mai bine de opt luni, să primească indemnizația de creștere a copilului majorată cu 50%. Majorarea a fost stabilită la sfârșitul anului trecut, printr-o Ordonanță de Urgență. Legea se referă la mamele care au născut gemeni sau tripleți ori la cele ce au adus pe lume al doilea copil la mai puțin de doi ani de la prima naștere. Aplicarea a fost întârziată, susțin reprezentanții Ministerului Muncii, de schimbările produse odată cu rocada guvernamentală.

În această situație se regăsesc cel puțin 2.500 de mame din România care nu au beneficiat de majorarea promisă de stat.

Indemnizația de creștere a copilului reprezintă 85% din media venitului net lunar. Potrivit modificării legislative, mamele cu gemeni sau tripleți sau cele care au adus pe lume al doilea copil în mai puțin de doi ani de la nașterea primului ar urma să beneficieze de o majorare cu 50% a indemnizației. Cu alte cuvinte, o mamă cu un venit lunar de 3.500 de lei va primi aproximativ 3.000 de lei, iar pentru al doilea copil, încă 1.500 de lei.

Pentru a lua pulsul situației de la nivelul județului Constanța, am discutat cu purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Mariana Fătu. Aceasta ne-a spus că, în județul Constanța, indemnizația pentru mamele cu gemeni sau tripleți sau cele care au adus pe lume al doilea copil în mai puțin de doi ani, așa cum scrie și pe site-ul instituției, a fost acordată conform legii, de la începutul anului până acum. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2019 secunde