Un cămin de bătrâni din Eforie Nord funcţionează fără licenţă! "Este o teroare de nedescris!"

3635
3

Articole de la același autor

În urmă cu aproximativ o lună de zile, aduceam în atenţia cititorilor faptul că un cămin de bătrâni din Eforie Nord funcționează ilegal, în condiții improprii. Situaţia a fost semnalată de către conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Constanţa, care a precizat că acest spaţiu îşi desfăşoară activitatea cu o licenţă suspendată şi pentru care s-au făcut demersuri, mai departe, de urmărire penală.





Căminul de bătrâni „Sfinții Constantin și Elena” din Eforie Nord, situat pe strada Cameliei nr. 20, oferă cazare pentru persoanele vârstnice, masă şi îngrijire de specialitate beneficiarilor săi, reiese din site-ul său de prezentare. Instituţiile statului spun că, iniţial, instituţia a avut licenţă provizorie de funcţionare. Mai târziu, conform atribuţiilor pe care le au, inspectorii sociali s-au deplasat la faţa locului pentru a verifica încadrarea în normele metodologice şi în procedurile de lucru a căminului şi au constatat că nu sunt îndeplinite standardele de funcţionare. „Nu se încadrau sub nicio formă, în niciun fel de prevedere legală. Ca urmare, au fost amendaţi, iar inspectorii noştri au dispus închiderea serviciului respectiv şi transportarea beneficiarilor înapoi la aparţinători, pentru că spaţiul era neconform. Nu s-a întâmplat acest lucru. Inspectorii au revenit în control în 2021, apoi, din nou, în 2022, au făcut sesizare la Poliţia Locală Eforie, sesizare la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa şi la toate organele de control judeţene. De asemenea, au fost acolo, în control, şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi toate instituţiile cu atribuţii de control. S-au făcut verificări, care au scos în evidenţă faptul că totul este neconform. S-au aplicat amenzi, care au plecat spre executare la ANAF. Patronul are toate conturile blocate, dar se pare că acest lucru nu îl împiedică să îşi desfăşoare, în continuare, activitatea”, a precizat, la momentul respectiv, şeful AJPIS, Laura Constandin.




Centrul îngrijeşte, în prezent, un număr de 30 de vârstnici

La o lună distanţă, căminul funcţionează în continuare, ultimul control fiind realizat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, care a amendat contravenţional şi a lăsat măsuri privind închiderea căminului la care facem referire. „Calitatea serviciilor sociale este la fel de îndoielnică, ultima instituţie de control care a mers în verificare constatând aceleaşi condiţii precare. Inspectorii sociali din cadrul AJPIS nu au mai realizat controale, deoarece, fiind în litigiu, nu mai putem face astfel de verificări, până la pronunţarea rezoluţiilor organelor de urmărire penală. Noi am solicitat informaţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind stadiul celor trei plângeri penale depuse de inspectorii sociali şi am fost informaţi că dosarul penal nr. 1.490/P/2022 se află în lucru la organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Eforie. Dosarul penal 7606/P/2022 se află în lucru la organele de cercetare penală din cadrul IPJ-Serviciul de Ordine Publică. De asemenea, am solicitat, prin adresa 6629/SIS/15.03.2023, către Serviciul de Stare Civilă Eforie, informații privind decesele înregistrate în locațiile în care funcționează căminele ilegale ale acestui furnizor de servicii”, a adăugat directorul AJPIS.



Ce spune administratorul căminului de bătrâni


Deci acuzaţii, nemulţumiri există, şi nu puţine. Ba că nu le sunt oferite vârstnicilor condiţii decente, ba că mor prea mulţi dintre beneficiari, că acest cămin nu este legal. Pentru că este vorba despre viaţa unor suflete, am luat şi părerea părţii acuzate. În acest sens, am discutat cu administratorul Căminului de bătrâni „Sfinții Constantin și Elena”, Constantin Tăutu, pentru a vedea care îi este poziţia şi ce se întâmplă la Eforie Nord cu beneficiarii şi, bineînţeles, cu acest loc. El a declarat pentru „Cuget Liber” că de foarte multă vreme este controlat săptămânal. „Eu nu sunt constănţean, dar pot să vă spun că am avut numai probleme de când am venit aici, fără să fac vreun rău cuiva. Controale mereu. Uneori, şi câte 10-15 maşini, cu toate autorităţile posibile, inclusiv prefectul. Eu am acreditare aici şi pot afirma că deţinem cel mai luxos cămin din ţară. Nu avem program de vizite, deci poate veni oricine, oricând la noi, să vadă ce le oferim beneficiarilor. Din păcate, 98% dintre beneficiarii noştri sunt imobilizaţi la pat şi cu 100 de lei pe zi le asigurăm pamperşi, asistenţă medicală, psiholog, psihiatru, neurolog. Mă confrunt cu această problemă de patru ani. Ne-au venit aici inclusiv Poliţia Economică şi toate organele de control. Este un stres şi o teroare de nedescris, în condiţiile în care, la noi, nu numai că nu există miros de urină, nu există nici miros de bătrân”, a precizat acesta. La întrebarea dacă funcţionează ilegal, administratorul a subliniat că el nu lucrează cu serviciile de asistenţă socială, pentru că este privat. „Nu mai am licenţă, dar am dreptul, timp de trei ani, să îmi desfăşor activitatea. Cum am ajuns să nu mai am licenţă de funcționare? După unul dintre controale, s-a constatat că nu am pastă de dinţi în baie şi m-au lăsat fără licenţă. Le-am explicat că unii bolnavi suferă de demenţă şi nu o putem lăsa în baie, pentru că o înghit. M-au depunctat şi de atunci nu mai avem licenţă. La acest moment, avem în jur de 30 de beneficiari. Noi ajutăm pe oricine. De exemplu, în urmă cu o săptămână, ne-a fost adusă o femeie de 220 de kilograme, pe care toate celelalte cămine au refuzat-o. Nu au luat-o nici cu 7.000 de lei. A fost nevoie de zece bărbaţi ca să putem să o ridicăm. Din nefericire, a decedat. De asemenea, în urmă cu o săptămână, am avut un control de la Protecţia Consumatorilor, care ne-a amendat. De ce? Le-am spus că mâncarea este de post, că îi şi spovedim periodic pe beneficiari, dar ei ne-au amendat că nu are şi carne”, a mai spus Constantin Tăutu. 




Comentează știrea

Andreea
3 aprilie 2023
Bătrânețe haină grea!

Și la Costinești funcționează un cămin de bătrâni KRONOS,pe str principala ,in condiții improprii și greu de imaginat . Din păcate nu vede și aude nimeni strigătul acelor bătrâni care plătesc sume imense depentru a fi îngrijiți nicidecum uitați chiar închiși de personalul unității pentru a nu fi deranjați.Ingrijitiarele au ajuns să le administreze injecții cu somnifere pentru a sta in pat să doarmă și să nu le mai strige fiind neputincioși.Autosesizarea va face lumină și în acest caz strigător la cer.

Laura
6 aprilie 2023
aeaforie

Din pacate,in Eforie Nord este ,,raiul''caminelor de batrani neavizate!!! Verificari mai multe ar fi benefice!

Nicolaie
12 aprilie 2023
mod de a castiga bani

De acord cu acest comentariu, mai exista si alte astfel de centre (casa bunicilor cu 3 locatii) dar cine ii poate verifica, licenta este cea mai importanta sau modul cum se poarta cu aceste persoane si cate ambulante le vin aproape zilnic.

Răspuns la: Bătrânețe haină grea!
Adăugat de : Andreea, 3 aprilie 2023
Și la Costinești funcționează un cămin de bătrâni KRONOS,pe str principala ,in condiții improprii și greu de imaginat . Din păcate nu vede...
Pagina a fost generata in 0.3122 secunde