Judeţul Constanţa va avea spital de Cardiologie şi Oncologie

1225
2

Articole de la același autor

Veşti bune pentru constănţeni. Oraşul de la malul mării va avea, în sfârşit, un spital nou, unul care se va adresa bolnavilor oncologici şi celor cu boli cardiace, asta în condiţiile în care se ştie că numărul persoanelor cu astfel de probleme de sănătate este tot mai ridicat de câţiva ani. „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța - spital nou“ va fi construită prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în cursul zilei de miercuri, 11 ianuarie, cele 27 de spitale care vor fi construite prin PNRR. Printre acestea se numără și „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”. Potrivit Primăriei Constanţa, valoarea proiectului este de 103 milioane euro din care finanțare nerambursabilă prin intermediul PNRR - 98.053.531 euro. Termenul pentru finalizarea construcțiilor și a dotărilor este iunie 2026.



Noul spital va fi amplasat pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, pe un teren în suprafață de 19.660 mp şi va avea două specializări: oncologie si cardiologie.

„Dotarea se va face cu aparatură de înaltă performanţă asistată de personal medical de specialitate, pregătit și instruit să ofere servicii de calitate la standarde europene. De asemenea, municipalitatea își dorește crearea unui spaţiu centrat în jurul nevoilor pacientului și crearea unui mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical.



Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri cu regimul de înălţime D+P+3E şi o suprafaţă construită de 2.991,00 m2 și o suprafață desfășurată de 12.202,00 m2. Noul spital va avea câte două funcționalități pentru fiecare specialitate medicală, respectiv ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) şi spitalizare continuă, inclusiv ATI (64 paturi)”, au precizat reprezentanţii primăriei.



Specialitatea Cardiologie va completa serviciile medicale existente, ele neacoperind la acest moment cerințele şi necesarul populației. Pentru Oncologie nu există, în prezent, servicii medicale, acestea fiind satisfăcute în alte localități, în special în Bucureşti. Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea a echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune. 



Comentează știrea

radu
11 ianuarie 2023
Felicitări !!!

FELICITĂRI !!! După aproximativ 30 de ani, municipiul Constanța renaște ! Felicitări echipei Primăriei Constanța !

marian
11 ianuarie 2023
Excelent

Excelent !

Pagina a fost generata in 1.0799 secunde