De ce lipsesc unele medicamente din farmacii? "China a blocat exportul de paracetamol"

1449

Articole de la același autor

La acest moment, România se află în stare de alertă epidemică din cauza numărului mare de cazuri de gripă și infecţii respiratorii. În acest context trist, este penurie de medicamente în farmacii, iar oamenii sunt tot mai disperaţi că nu au cu ce să se trateze.







În plin sezon de gripă şi viroze, farmaciile se confruntă cu o criză majoră a medicamentelor. Şi în Constanţa, la fel ca în celelalte judeţe ale ţării, oamenii se plimbă de la o farmacie la alta, cu speranţa că, în cele din urmă, îşi vor găsi tratamentele de care au nevoie. Din păcate, rafturile sunt goale şi, în general, nu se găsesc siropuri pentru copii, şi aici ne referim la cele pentru febră, dureri în gât, tuse. Din când în când, lanţurile farmaceutice mari mai aduc în unităţile proprii unele tratamente, dar nici măcar acestea nu reuşesc să satisfacă nevoile populaţiei, tot mai mari de la începutul iernii. „Am mers la şapte farmacii până când am găsit Tamiflu (medicament care ajută la prevenirea gripei – n.r.). Nu mai zic de cel mic, pentru el am căutat încontinuu un antibiotic pe care medicul pediatru ni l-a recomandat. Pare ireal ceea ce se întâmplă, dar, din nefericire, este purul adevăr. Alergăm ca disperaţii dintr-o parte într-alta, pentru nişte pastile dar nici nu putem sta fără ele”, ne-a mărturisit Elena O., mama unui băieţel de cinci ani. Şi Ovidiu L. este părintele unei fetiţe de opt ani, febrilă, căreia i-a făcut rost, cu greu, de medicamentele prescrise de medicul de familie. „Cineva trebuie să găsească o soluţie la această criză. Cum să ne tratăm, dacă nu avem cu ce? Cu apă, cu aer?”, și-a manifestat el indignarea. Cum spuneam, situația este aceeași în toate farmaciile. Nu există unitate în care să nu lipsească ceva. Niciuna nu este aprovizionată corespunzător pentru a face față cererii de medicamente venite din partea persoanelor suferinde. Ce spune președintele Colegiului Farmaciștilor din Constanța, Vasile Rizea, despre această situație?



Ministrul Sănătăţii a discutat problema cu producătorii. Care sunt soluţiile


„Marea noastră problemă este că statele europene au mutat fabricile de substanțe medicamentoase în China și India, pentru că acolo mâna de lucru este mai ieftină. La ora actuală, China a blocat exportul de paracetamol. Deci, cât de curând nu vom mai avea în farmacii nici acest medicament. Cel pentru copii deja nu se mai găsește. Siropurile pentru cei mici lipsesc de mult timp. Din când în când, au mai ajuns în farmacii câteva cutii, rămase prin depozite. Acum să vedem ce spun producătorii, ce soluții găsesc. Ei pot fabrica anumite medicamente, dar le trebuie substanța de bază, pe care nu o au. De multe ori, atunci când copilul face febră, adulţii le dau un panadol sau un supozitor cu paracetamol, dar când nu le ai, nu le ai. Unele medicamente nu se mai găsesc deloc. Nu le-am mai primit de o lună, două. Tot pentru copii, ne lipsesc antibioticele. De exemplu, de multe ori, după o viroză, medicii recomandă antibiotice, pentru tratarea afecțiunii bacteriene, dar nu le avem. Nicio fabrică din România nu poate produce aceste medicamente, pentru că nu au substanța de bază”, a declarat acesta, pentru „Cuget Liber”.



Farmacistul a precizat că, în prezent, lucrează cu cele mai mari depozite de medicamente din ţară, dar nici ele nu au multe pastile. În aceste condiţii, care sunt soluţiile la criza fără precedent?

În cursul zilei de luni, 9 ianuarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a participat la o întâlnire cu producătorii de medicamente din țara noastră. Cu această ocazie, el a precizat că producătorii vor transmite către firmele de distribuție toate cantitățile de medicamente cerute ca să nu fie probleme în farmacii sau spitale. Singura problemă este legată de o anumită discontinuitate care este generată de creșterea exponențială a consumului și de întârzieri importante în livrarea materiei prime din China, și mai mulți producători au invocat acest lucru. „Întârzierea apariției pe piață este din cauza livrărilor întârziate din China, care a îngreunat livrările de materii prime. În rest, nu sunt probleme”, a declarat Rafila. Ministrul a mai spus că marți, 10 ianuarie, va discuta cu distribuitorii de medicamente, pentru a trece cu bine peste această perioadă în care valul de viroze se manifestă agresiv. El a adăugat că până la sfârșitul acestei săptămâni este așteptat un răspuns de la Bruxelles pentru limitarea exportului timp de șase luni pentru anumite produse care lipsesc de pe piață.


 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.618 secunde