Mai mulţi bani pentru serviciile sociale acordate persoanelor vulnerabile

80
Mai mulţi bani pentru serviciile sociale acordate persoanelor vulnerabile - subventii-1652289640.jpg
Potrivit Ministerului Muncii, Executivul a aprobat majorarea cuantumului subvenției acordate de la bugetul de stat asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute de lege pentru serviciile sociale acordate persoanelor vulnerabile. Astfel, cuantumul subvenției primite de la bugetul de stat de asociaţiile, fundaţiile și cultele recunoscute în România care furnizează servicii sociale crește la 1.000 lei/persoană, în cazul serviciilor acordate în centrele rezidențiale, și la 600 lei/persoană, în cazul serviciilor acordate în centrele de zi, la domiciliu sau în comunitate. Toate aceste schimbări erau necesare, în contextul în care nivelul mediu lunar al subvenţiei de la bugetul de stat pentru o persoană asistată era nemodificat din anul 2008, deci în valoare de 250 lei/persoană pentru centrul rezidenţial, 175 lei/persoană - centrul de zi, 120 lei/persoană - unitatea de îngrijiri la domiciliu și 90 lei/persoană în cazul cantinelor sociale sau al altor servicii de acordare a hranei.

Actul normativ mai prevede modificarea și completarea categoriilor de cheltuieli pentru finanțarea cărora se pot acorda subvențiile, dar și simplificarea administrativă și digitalizarea procesului de evaluare și selecție, precum și a procesului de acordare lunară a subvenției.

Programul de subvenționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România pentru unitățile de asistență socială funcționează neîntrerupt de peste 20 ani, atât cu fonduri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cât și de la bugetul local. Nivelul subvențiilor nu poate depăși costul mediu lunar de întreținere, pe persoană asistată, din unitățile de asistență socială de stat cu profil similar. Măsura adoptată de Guvern ar putea avea un impact bugetar anual de peste 74 de milioane de lei, estimat pentru cele peste 10.000 de persoane vulnerabile care beneficiază de serviciile sociale acordate de asociațiile, fundațiile și cultele subvenționate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3348 secunde