Malul lacului Tăbăcărie a fost igienizat, în acest weekend

3494
Alături de asociația Let’s Do It România, Garda de Mediu Constanța a participat, zilele acestea, la acțiunea de ecologizare din parcul Universității „Ovidius” din Constanța. Acțiunea a avut loc pe 16 septembrie, de Ziua de Curățenie Națională.

Inițiativa s-a bazat pe deviza că puterea exemplului și fiecare mic gest sunt importante pentru un oraș mai curat.

De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au petrecut câteva ore și pe malul lacului din parcul Tăbăcărie, alături de voluntari, oameni iubitori de natură. Scopul principal al acțiunii a fost acela de a transmite un mesaj celor care nu au respect față de natură, precum și celor nemulțumiți de ceea ce văd în jurul lor, dar rămân indiferenți.

„Este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a ne schimba comportamentul față de natură și a trăi într-un mediu mai sănătos și mai curat.

Protejarea mediului trebuie să devină un stil de viață! Mulțumim Asociației Act for Tomorrow și celor care ne-au fost alături astăzi, în demersul nostru de a aduna deșeurile aruncate iresponsabil, tot de noi”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2238 secunde