MApN: Nou-născut în stare gravă - transportat în Italia, cu o aeronavă militară
Articole recomandate
Furtuni cu grindină și vânt puternic în Dobrogea. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT
17 Aprilie 2024
Sălile de jocuri de noroc vor fi închise în toate localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Lege promulgată
17 Aprilie 2024
Elevi ai liceului „Mihai Eminescu”, în vizită la SPIT Constanța
17 Aprilie 2024
Atenție, șoferi! Trafic închis pe A2 pentru lucrări de reparații
17 Aprilie 2024
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat, miercuri, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Iaşi - Pisa (Italia), a unui pacient nou-născut aflat în stare gravă.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale, echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu o ambulanţă SMURD.
Aeronava a decolat de la Iaşi către Pisa în jurul orei 11,00 şi a revenit la Otopeni în jurul orei 18,00.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 14 Iulie 2022
Duminică, 10 Iulie 2022
Marţi, 05 Iulie 2022
Joi, 23 Iunie 2022
Miercuri, 15 Iunie 2022
Sâmbătă, 11 Iunie 2022
Vineri, 10 Iunie 2022
Joi, 09 Iunie 2022
Miercuri, 01 Iunie 2022