Țară, țară, vrem rezerviști voluntari! A fost prelungit termenul de înscriere!

334
Țară, țară, vrem rezerviști voluntari! A fost prelungit termenul de înscriere! - recrutare1-1655316578.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Armatei Române au anunțat prelungirea termenului până la care își pot depune dosarele cei care doresc să devină rezerviști voluntari: 24 iunie. În etapa din acest an, demarată pe 16 mai, sunt disponibile 871 de locuri, pentru toate categoriile de personal, respectiv ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați. Potrivit unor surse, până la jumătatea lunii iunie s-au arătat interesați de posturile de rezerviști militari aproximativ 500 de cetățeni, număr mai mic decât posturile scoase la recrutare.

„Cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar la centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul. De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare. Detalii suplimentare pot fi obținute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

De precizat că, la această dată, potrivit Monitorul Apărării, în structurile Ministerului Apărării Naţionale se desfăşoară procese distincte de promovare, recrutare şi selecţie pentru 2.612 funcţii scoase la concurs, astfel: 243 de locuri pentru formarea profesională iniţială a ofiţerilor în activitate, până pe 24 iunie, 449 de locuri pentru formarea profesională iniţială a maiştrilor militari şi 1.180 de locuri pentru subofiţeri în activitate, până pe 30 iunie, 1.049 de posturi pentru soldaţi/gradaţi profesionişti, până pe 22 iulie, 871 de posturi pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar, până pe 24 iunie.

Potrivit datelor transmise de minister, până la începutul lunii iunie au depus dosarele 9.708 candidați: pentru formarea profesională iniţială a ofiţerilor în activitate - 1.267 candidaţi; pentru formarea profesională iniţială a maiştrilor militari şi subofiţerilor - 1.939 candidaţi; pentru posturile de soldaţi/gradaţi profesionişti - 6.020 candidaţi; pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar - 482 candidaţi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3144 secunde