Mărturiile impresionante ale părinţilor româncei ucise de rechin în Egipt: "Am aflat de la TV"

421
Mărturiile impresionante ale părinţilor româncei ucise de rechin în Egipt:
O româncă din Suceava e a doua victimă a rechinilor din Marea Roşie, în Egipt. Autorităţile i-au descoperit rămăşiţele după ce o altă turistă, austriacă, a fost atacată în acelaşi loc. În România, părinţii Roxanei au aflat de moartea ei de la televizor. Fiica lor plecase singură în vacanţă, iar după-amiaza în care a fost ucisă era ultima în Hurghada, înainte să se întoarcă în ţară, potrivit Antena3.ro


Mama Roxanei a povestit cu lacrimi în ochi că fiica ei era pasionată de scufundări şi se antrenase cu un instructor. În pandemie îşi făcuse chiar poză cu un delfin în una din excursii.

Duminică, fiica ei se dusesesă să facă ultimul înot, urmând să revină în ţară. 


"Azi trebuia să se întoarcă şi ieri, duminică, a fost să facă ultimul înot. Am văzut la televizor şi mi-a sărit iinima din loc.", spune mama Roxanei. Ea a povestit cu a apelat la o vecină "care are telefon performant, să trimită un mesaj", cu speranţa că fiica ei nu a păţit nimic. Roxana însă nu a mai răspuns, iar mama s-a gândit că nu şi-a luat telefonul pe plajă.

"Era foarte grijulie, ştia că stăm cu grijă, ne suna.", mai spune mama Roxanei care a mărturisit că fiica sa era o persoană credincioasă ce "mergea la biserică duminică de duminică", dar totodată "suferea grozav că nu o iubeşte nimeni".

Roxana călătorea singură. Era acum pentru a treia oară în Egipt, la acelaşi hotel. Prinsese o ofertă de ultim moment.


"Noi am tresărit. Din oră în oră, televiziunile au anunţat că este o femeie româncă, în jur de 40 de ani. Din momentul în care a venit poliția la ușă să ne ceară date personale și dacă într-adevăr locuiește aici, n-a trecut un sfert de oră şi m-a sunat consulul din Egipt, care, practic, a pus ştampila că e vorba de fata noastră.", spune tatăl Roxanei.  


Pagina a fost generata in 0.276 secunde