Medalii pentru toți participanții la Crosul Mării Negre

212
Medalii pentru toți participanții la Crosul  Mării Negre - turulmariinegre-1477931706.jpg
Sute de elevi, dar și părinți au alergat, duminică, pe plaja Modern din Constanța, în semn de prețuire pentru marea noastră dragă, cu prilejul Zilei Internaționale a Mării Negre. Crosul a fost organizat de Mare Nostrum și a fost intitulat "Turul Mării Negre". Participarea la cros a fost posibilă pe baza unei "taxe de participare", reprezentată de un deșeu colectat de pe plajă, lucru deloc dificil, de altfel, deoarece peste tot se puteau vedea pet-uri, pahare din plastic, cutii de iaurt, paie din plastic și nenumărate mucuri de țigară.

În cadrul crosului, au putut fi parcurse două trasee, accesibile tuturor categoriilor de vârstă. Primul traseu, cel mai lung, s-a desfășurat de pe plaja Modern până la plaja Trei papuci și retur, iar, la doilea, cel scurt, până în dreptul restaurantului Zorile și retur.

De-a lungul traseului s-au aflat cinci stații, cu numele țărilor riverane Mării Negre: Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia și Ucraina, unde participanții au putut să se hidrateze. România a avut onoarea de a se poziționa la start-ul și finish-ul competiției.

Prezența a peste 500 de participanți a luat prin surprindere organizatorii, care au făcut, cu succes, față entuziasmului copiilor, tinerilor și adulților care au dorit să alerge pentru o mare mai curată. Un exemplu de educație civică au dat școlile din Peștera, Siliștea, Piatra, Târgușor și Murfatlar, care s-au alăturat inițiativei Mare Nostrum. Grădinițele, școlile și liceele constănțene, partenere în multe proiecte de educație pentru mediu și-au desemnat reprezentanții care au venit însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice.

Nici de data aceasta nu au lipsit activitățile educative și jocurile, pentru încurajarea cetățenilor să colecteze selectiv deșeurile. Astfel, cine a reușit să adune mai multe deșeuri și să le depună, în alergare, la containerul potrivit a primit aplauze, diplome de participare și medalii, ca, de altfel, toți cei care au participat la cros. Aici nu a contat neapărat cine a ajuns primul, ci faptul că a participat pentru ca Marea Neagră să fie mai curată și mai sănătoasă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4785 secunde