Medicii de familie nu se îngrămădesc să facă teste Covid în cabinete. „Nu ne permitem să fim epuizați!”

4438

Articole de la același autor

Deși prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a făcut în urmă cu mai bine de o săptămână apel la medicii de familie să ajute cu testarea pacienților care prezintă simptome specifice Covid, se pare că rugămințile au rămas fără ecou. De ce spunem asta? Pentru că din data de 7 februarie și până acum, deși a trecut mai bine de o săptămână, doar doi doctori au dat curs solicitării.

La momentul elaborării scrisorii deschise trimise către toți medicii de familie constănțeni, aceea de a se implica în procesul de testare gratuită, din totalul de 400 de doctori doar 144 făceau, efectiv, acest lucru, în cabinetele lor. Deci, destul de puțini dintre aceștia au decis să facă eforturi pentru un screening cât mai precis în rândul populației, asta în condițiile în care diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănțenii aflați pe liste, diferența între o răceală banală și o internare în spital, pe un pat de terapie intensivă.



„Partea bună este că în Constanța avem și medici de familie în cabinetele cărora se fac sute de teste săptămânal. Sunt eforturi mari în spatele unor astfel de rezultate, iar acest exemplu poate fi replicat prin dăruire și implicare. Din păcate, doar 144 de colegi fac testare gratuită în cabinete. 144 din peste 400, câți sunt la nivelul județului. Asta înseamnă că un doctor aproape că se ocupă de pacienții a trei medici de familie, pentru că nu poate refuza cetățeni acoperiți de asigurarea de sănătate, dornici să beneficieze de un serviciu gratuit, care li se cuvine”, a precizat prefectul.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), de la momentul apelului făcut de reprezentantul Guvernului în teritoriu, cifra medicilor a mai crescut cu încă doi medici, ceilalţi preferând să îşi vadă doar de pacienţi şi atât. Deci, cifra celor care testează a crescut de la 144, la 146.



De ce nu se implică doctorii de la malul mării în acest proces de testare? Majoritatea celor cu care am discutat consideră că este o muncă ce îi depășește, întrucât, zilnic, au la cabinet o mulțime de bolnavi pe care trebuie să îi consulte, să le elibereze rețete, copii de consultat, bătrâni etc. Președintele Asociației Medicilor de Familie „Tomis”, dr. Zitta Popa, ne-a mărturisit că toţi colegii ei au foarte mult de lucru. „Unii testează, alţii nu. Fiecare după cum îşi are poziţionat cabinetul, structura, după cum îl duc puterile. Unii se forţează, dar câte să poată face şi medicii de familie? Numai într-o zi am avut 50 de pacienți, iar unii dintre ei ne sună și în weekend, pentru diferite probleme. Este o nebunie curată viața noastră, şi, oricum, nu ne crede nimeni. Noi avem multe alte probleme în cabinete. De exemplu, de o lună nu mai avem rețete psihotrope, nu putem scrie rețetele epilepticilor, deci ne confruntăm cu multe alte probleme, dar nu avem ce face, mergem înainte. Nu ne permitem să fim epuizați, dar suntem obosiți și ne simțim neajutorați. Acesta este adevărul și nu suntem nici măcar înțeleși. În ceea ce priveşte testarea, eu îi felicit pe acești doctori, care pot face și acest lucru, pentru că nu toată lumea poate să testeze. De pildă, dacă este contratură și trebuie să iasă din cabinet, trebuie să asigure siguranța pacienților. Numai medicii de familie pot aprecia unde pot și unde nu pot face acest lucru”, a declarat medicul, pentru „Cuget liber”.



Reamintim că cei care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, dar nu mai târziu de ora 24.00 a zilei în care s-a acordat serviciul. Atenţie! Persoanele eligibile pentru testare sunt cele care au simptomele infectării cu virusul Sars- Cov-2.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5811 secunde