Povestea unui puști care a reușit să se lase de droguri

"Mentalitatea mea de drogat mă îmbia să văd cât de mult pot să fumez!"

1630
2

Articole de la același autor

"Încerc o dată, din curiozitate!", așa își spun mulți tineri atunci când, sfătuiți de "prieteni" fac cunoștință cu drogurile. Apoi încă

o dată și încă o dată, până când ajung să-și distrugă sănătatea și viața.

Unii dintre ei reușesc să se lase atunci când realizează că au luat-o pe drumul greșit, alții nu pot însă și se ratează. Recent, am stat de vorbă cu un tânăr din Constanța, care, la 17 ani, are deja experiența drogurilor. Îi vom spune Alin, pentru că a dorit să nu-i dezvăluim numele adevărat. Ne-a povestit că și la el totul a început din curiozitate, dar a avut puterea să-și schimbe viața atunci când și-a dat seama că se distrugea.

- Când ai încercat prima dată drogurile?

- Pe la 15 ani, îmi doream să văd cum este. Curiozitatea m-a împins, mai ales că în cercul meu de prieteni cei mai mulți fumau deja "legale". Prima dată ai o stare ciudată, de amețeală, bună dispoziție, veselie, dar nu durează decât trei-sferturi de oră. Nu a fost cine știe ce. Apoi am continuat să fumez, mai mult ocazional, cu prietenii. Încet-încet am început să măresc doza.

- De unde vă cumpărați marfa?

- Erau magazine la fiecare colț de stradă. Era 10 lei un pliculeț de fumat sau erau la promoție 2+1 gratis, cu 20 de lei. Acum s-au închis toate, mai puțin cel de vizavi de Spital, care e Sex Shop. Dar dacă te duci și ceri ceva de fumat îți răspunde: "Am afrodiziac!" și îți dă, dar este tot de fumat sau de tras. Înainte, când se intra în magazin, aveau și foițe puse să te servești, acum nu se mai dau.

- Ce ai mai încercat în afară de țigări?

- Am tras și praf, dar puțin. Acum nu prea se mai găsesc. Era Special Gold, am înțeles că acum se mai poate face rost, dar este mult mai scump. Este mai tare decât cocaina. Când tragi creierul este solicitat foarte mult, iar gândirea este foarte limpede. Simți că iubești pe toată lumea, te distrezi, ai energie, dansezi, iar atunci când se duce efectul vrei din nou, vrei să tragi într-una. Începi să prinzi ticuri. Praful dă dependență fizică, este mai greu să te lași.

- Cât timp ai fumat?

- Aproximativ doi ani. Începusem să fumez zilnic. Acum m-am lăsat, de aproximativ opt-nouă luni, mi-am făcut și alt cerc de prieteni. Auzisem că se folosesc spray-uri din-acelea toxice, pentru gândaci. Se dau pe foi, apoi, le fumezi și îți dau aceeași stare. Mai bine fumezi iarbă, ești bine dispus, relaxat, decât să bagi chimicale din-alea în tine.

- Cum te-ai hotărât să te lași?

- Majoritatea cunoscuților s-au lăsat după ce s-au închis magazinele de etnobotanice. Cei care încă fumează sunt drogați notorii. Mie îmi spuneau toți prietenii: "îți faci rău, te distrugi pe tine". Dar nu mă interesa. Mentalitatea mea de drogat, de atunci, îmi spunea să văd cât de mult pot să fumez. Într-o săptămână, împreună cu un prieten, am fumat câte 70 de cuie. Adică 10 pe zi de fiecare. Atunci eram mândru de mine. Dar acum îmi pare rău. Dar nu poți să te lași decât atunci când realizezi tu că nu este bine pentru tine sau dacă vine și te ia Salvarea. Nu ieșeam deloc, stăteam și fumam. Mi-am pierdut o vară întreagă. În septembrie anul trecut mi-am dat seama că este o imensă pierdere de timp. Nici măcar prietenă nu am avut în perioada aceea. Și mi-am dat seama că nu am nimic de câștigat.

- Cum a reacționat familia ta când a aflat de problemele tale?

- Față de mama nu avusesem niciodată secrete. Dar acum îi ascundeam adevărul. Și într-o zi m-am hotărât să-i spun și i-am povestit tot. A încercat să mă sfătuiască, să-mi spună că nu este bine ceea ce fac, dar nu a recurs la pedepse, nu m-a închis în casă. Că ar fi fost mai rău.

- Ce le spui celor care încă mai consumă?

- Ce să le spun, să se lase, iar pentru asta singura soluție este să schimbe anturajul, pentru că oricâtă ambiție ai avea tot cedezi, căci așa-zișii prieteni sigur te vor îmbia. 

Comentează știrea

Fonduri UE
11 iunie 2012
Fonduri UE

Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

Nedumeritul
11 iunie 2012
Nedumerire

Nu inteleg de ce ii spuneti, "Alin". Si nu Stefan, sau Radu, sau Mazare ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4805 secunde