Modificări în evaluarea medicală a persoanelor adulte cu handicap

171
Modificări în evaluarea medicală a persoanelor adulte cu handicap - fond-handicap-1685470978.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Prin aceasta se elimină posibilitatea reevaluării persoanei adulte cu handicap de către aceleași entități și în baza acelorași acte care au stat la baza emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap și obligă autoritățile publice locale să utilizeze Sistemul național de management privind dizabilitatea.

Astfel, în cazul în care Comisia superioară stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap și apar neconcordanțe față de încadrarea în grad și tip de handicap, se va solicita Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, aflat în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, să efectueze o evaluare medicală de specialitate a persoanei cu handicap vizate.

Potrivit noii reglementări, evaluarea medicală se realizează în mod exclusiv de către medicii specialiști din cadrul Institutului asigurând garanţia unei evaluări calificate, imparţiale şi unitare, cerinţe esenţiale având în vedere că această activitate este o formă de manifestare a asistenţei medico-sociale asigurate de stat.

Totodată, documentul introduce o nouă obligație pentru autoritățile publice locale. Începând cu data de 15 iunie 2023, acestea vor trebui să utilizeze Sistemul național de management privind dizabilitatea, funcționarea acestuia fiind reglementată ca parte a unui cloud-computing guvernamental, care permite gestionarea unitară și în timp real a informațiilor privind dizabilitatea. În acelaşi timp, acest sistem facilitează accesul persoanelor cu handicap sau al celor care solicită încadrarea în grad și tip de handicap la informații privind stadiul dosarului depus, permite controlul măsurilor implementate și asigură o mai bună fundamentare a politicilor publice în domeniul dizabilității, prin gestionarea unitară și în timp real a datelor relevante în domeniu. 


Nerespectarea obligației autorităților administrației publice centrale și locale de a utiliza permanent, începând cu data de 15 iunie 2023, sistemul național de management privind dizabilitatea constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei. de asemenea, prin Ordonanța de urgență au mai fost reglementate o procedură flexibilă pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, prin care să beneficieze de gratuitate la transportul cu autoturismul pe baza unor tichete electronice, precum și modul de finanțare a serviciului de tip asistent personal profesionist, în sensul obținerii finanțării din toate sursele aflate la dispoziție. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3325 secunde