Numărul de urgenţă 112 poate fi apelat de pe orice telefon

130
Numărul de urgenţă 112 poate fi apelat de pe orice telefon - apeluri-1647372229.jpg

Articole de la același autor

Pentru cei care nu ştiu, serviciul de urgență 112 asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.

Serviciul de urgență 112 este furnizat de Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU). Administratorul SNUAU este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Acest SNUAU este compus din centre unice pentru apeluri de urgență, dispecerate integrate de urgență și dispecerate de urgență ale agențiilor specializate de intervenție.

Astfel, atât centrele unice pentru apeluri de urgență, operate de STS, cât și dispeceratele de urgență ale agențiilor specializate de intervenție sunt organizate la nivelul fiecărui județ. În concluzie, 112 este numărul unic pentru apeluri de urgență, disponibil în toată țara, ce poate fi apelat din toate rețelele publice de telefonie.

Mai departe, apelurile sunt preluate în regim non-stop de operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 și, în funcție de tipul urgenței, sunt transferate apoi către dispecerii agențiilor specializate de intervenție, care discută cu apelantul pe domeniul de competență, apoi alocă și alertează echipajele din teren.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5359 secunde