Patronii constănţeni, amendaţi cu aproape opt milioane de lei, anul trecut

169
Patronii constănţeni, amendaţi cu aproape opt milioane de lei, anul trecut - x-amenzi-1705413405.jpg

Articole de la același autor

Pe parcursul anului 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a desfășurat o serie de acțiuni de control și verificare a agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. Potrivit reprezentanților instituției, inspectorii de muncă din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă au verificat 2.816 agenți economici, din care 506 au fost sancționați contravențional. De asemenea, au fost aplicate 698 sancțiuni contravenționale, din care 457 amenzi contravenționale, în valoare de 5,1 milioane de lei și 241 de avertismente. Totodată, au fost depistate 122 persoane care lucrau fără forme legale, la 55 angajatori, care au fost sancționați contravențional.

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Muncă nedeclarată au verificat, anul trecut, alți 965 agenți economici, din care 67 au fost sancționați contravențional. Aceștia au aplicat 85 sancțiuni contravenționale, din care 80 amenzi contravenționale, în valoare de peste un milion de lei și cinci avertismente. Și în cazul lor, au fost depistate 156 persoane care lucrau la negru pentru care s-au aplicat alte amenzi.

De asemenea, parcursul anului 2023 s-au transmis un număr de 920 scrisori de notificare în vederea informării în scop preventiv, cu recomandarea de a consulta și de a respecta integral legislația incidentă în domeniul relațiilor de muncă, la angajatori care operează în diverse domenii de activitate, pe raza întregului județ. Aceștia activează în domeniul fabricării pâinii, fabricarea produselor de patiserie, activități ale centrelor de fitness, activități de jocuri de noroc și pariuri, activități de asistență medicală, lucrări de construcții și alte domenii de activitate.

Referitor la activitatea de control privind securitatea și sănătatea în muncă, în perioada 1 ianuarie.-31 decembrie 2023, inspectorii de muncă au efectuat 1.648 controale la 1.596 angajatori, în urma cărora, unde au fost constatate o mulțime de neconformități, amendate și ele, bineînțeles.

De asemenea, în cadrul Campaniei naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, s-au realizat 93 controale, în cadrul cărora 39 de produse erau neconforme. Tot anul trecut, au fost înregistrate și soluționate 1.483 sesizări ale cetățenilor, cu referire la concedieri abuzive, neplata drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare, nerespectarea timpului de lucru și de odihnă, neacordarea concediilor de odihnă etc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.556 secunde