Inspectoratul de Muncă din Constanţa a aplicat amenzi de 531.000 lei în luna noiembrie

151
Inspectoratul de Muncă din Constanţa a aplicat amenzi de 531.000 lei în luna noiembrie - x-amenzi-itm-1702387635.jpg

Articole de la același autor

Luna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a luat la puricat unităţile care desfăşoară activităţi de asistenţă spitalicească (stat şi private). Potrivit şefului ITM, Marian Becheanu, campania a urmărit identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea şi sănătatea în muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie. Totodată, s-a avut în vedere creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activităţi referitoare la sănătatea umană.

La nivelul judeţului Constanța au fost verificaţi 23 de angajatori din sectorul public și privat, cu un număr total de 5.495 salariați. La final, s-au aplicat patru sancțiuni contravenționale, dintre care trei sancțiuni contravenționale cu avertisment și o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 4.000 lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă și pentru instruirea lucrătorilor cu privire la purtarea echipamentului individual de protecție.

Tot în luna noiembrie, echipele de inspectori de muncă din cadrul serviciului Control relații de muncă au efectuat 291 controale în urma cărora au sancționat contravențional 47 de angajatori la care au aplicat 64 sancțiuni contravenționale. Din cele 64 sancțiuni contravenționale aplicate, 47 au fost sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 459.100 lei, respectiv 17 sancțiuni contravenționale cu avertisment conform prevederilor O.G. 2/2001.

Cu ocazia controalelor efectuate au fost identificați şapte angajatori care foloseau muncă nedeclarată, unde au fost depistate nouă persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REVISAL, motiv pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 180.000 lei.

Cele mai frecvente neconformități constatate: nu s-au încheiat contracte individuale de muncă în forma scrisă, contracte care nu s-au înregistrat și transmis în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea, cu mai mult de 30 de zile, a datei de plată a drepturilor salariale. Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 212 măsuri obligatorii de remediere cu termene scadente de realizare. În plus, în domeniul Securității și Sănătății în Muncă, au fost efectuate 184 controale, în urma cărora s-au constatat 33 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere. În acelaşi timp, s-au aplicat 33 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 sancțiuni contravenționale cu avertisment și 18 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 72.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6358 secunde